Victor Ponta laudă FDGR, formațiunea care l-a lansat pe Klaus Iohannis în politică

Premierul Victor Ponta a lăudat, joi, Forumul Democrat al Germanilor din România, formațiune care l-a lansat în politică pe contracandidatul său la prezidențiale, Klaus Iohannis.

Aflat la Bistrița, Victor Ponta a declarat că FDGR nu ar trebui implicat în bătălii politice și că acesta reprezintă o asociație neguvernamentală care a contribuit la dezvoltarea comunităților locale.

"Am văzut niște discuții, care evident că au legătură cu campania electorală. Eu cred că Forumul Democrat German din România este o asociație neguvernamentală care a făcut și face foarte mult bine dezvoltării comunităților din România și nu cred că merită să fie acuzată sau implicată în bătălii politice. Deputatul FDGR, domnul Ganț, este unul dintre cei mai buni deputați din Parlamentul României. Cred că trebuie să trecem peste orice campanii electorale și să învățăm, ca la Bistrița, că oamenii trăiesc împreună, se respectă și pot să construiască împreună", a spus Victor Ponta, citat de Agerpres.

Declarația premierului a fost făcută în aula Colegiului național "Liviu Rebreanu" din Bistrița, aflată într-o clădire cedată de comunitatea săsească, pentru 99 de ani, în scop educațional. Singurele condiții puse au fost reabilitarea imobilului — lucru care se va realiza printr-un proiect finanțat prin Programul Operațional de Dezvoltare — și ca acest colegiu să continue să aibă clase în limba germană.

Vineri, conducerea FDGR se va întruni la Sibiu, în cadrul Consiliului Director, ocazie cu care se va discuta și despre o eventuală susținere a candidaturii lui Klaus Iohannis pentru funcția de președinte al României.

Citește și: Klaus Iohannis, controverse legate de mandatul de primar al Sibiului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel