Victor Ponta, atac la baionetă la adresa lui Cioloș și Iohannis

Victor Ponta a lansat, sâmbătă seara la România TV, un nou atac  la adresa lui Klaus Iohannis  și la adresa guvernului tehnocrat. Fostul premier este de părere că România este distrusă pas cu pas din interior

În jurun nostru se întâmplă lucruri care acum doi, trei ani nu le-am putut imagina. Numai în ultima săptămână președintele Turciei  a fost la Sankt Petersburg, s-a întâlnit cu Vladimir Putin, săptămâna viitoare, ministrul de externe german se vede cu omologul rus. Despre incidentul diplomatic de la Sofia dintre domnul Iohannis și premierul bulgar, Borisov, declarațiile de iubire ale Ungariei față de Rusia, iar la noi,  în România, parcă nu se întâmplă nimic. Parcă  singura noastră preocupare este nu știu ce a mai zis nu știu care ministru sau pe cine a mai arestat. Eu încerc să atrag atenția pentru că impresia, nu doar a mea, este   că sunt schimbări fundamentale. E prima dată când România, după foarte mulți ani, nu mai are niciun vecin care să zică: e prietenul meu, mă bazez pe el orice ar fi. Ori mie asta mi se pare foarte grav, pentru că este vorba de viața noastră, a tuturor. Asta încerc  să atrag atenția, dar nu-l aud vorbind nici pe domnul Iohannis, nici pe domnul Cioloș, nici pe domnul ministru de externe. Nu l-am mai auzit pe domnul Comănescu vorbind de anul trecut, din decembrie. Ori mie mi se pare foarte grav", a declarat Victor Ponta la România Tv.

[citeste si]

Despre cum s-a ajuns la această situație, Victor Ponta a declarat:

„Prin niște lucruri care s-au întâmplat în timp și despre care eu am fost informat ca prim ministru. Primeam niște note foarte bune de la SIE cât a fost domnul Meleșcanu și după aceea. Niște fenomene pe care analiștii le-au studiat: ce se întâmplă cu Turcia, ce se întâmplă cu Bulgaria, cu Ungaria și niște evenimente pe care nu le-a anticipat nimeni: lovitura de stat din Turcia, sau declarațiile extrem de agresive ale Rusie la adresa Ucraine. Ori mie mi se pare că noi în România suntem preocupați de ce se întâmplă la noi, cine cu cine se mai ceartă, ce a mai zis politicianul x despre politicianul y. Nu ne uităm deloc ce se petrece în jurul nostru", asta e impresia mea, a mai spus fostul premier.

Ponta a acuzat Guvernul Cioloș pentru măsurile economice.

„După ce am luat 5 miliarde de euro, anul trecut, din fonduri europene, anul acesta luăm zero. După ce vedem că măsurile economice pe care le-am luat ne-au adus pe primul loc la creștere economică... Nu știu dacă ați remarcat, dar orice țară din Europa, care ar avea creștere economică de 4-5%, s-ar lăuda peste tot. Noi suntem singurii care, după ce s-a dat anunțul Eurostatului, am început: domne', e foarte rău, nu e bine. Noi nu trebuie să căutăm vreun dușman din afară, că noi îi avem în interior", a declarat Ponta.

Eu nu vreau să văd România o țară izolată. Marea Neagră ne apropie, dar deocamdată s-a apropiat Rusia de noi cu câteva sute de kilometri. Mie mi se pare că nu văd niciun fel de interes al celor care au funcție de conducere. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel