Victor Ponta, ATAC în direct. Dacian Cioloș și Klaus Iohannis, desființați. ”Sinistru, jalnic”

Fostul premier Victor Ponta a fost întrebat, la România TV, dacă e legal ca premierul, cu referire la Dacian Cioloș, să primească bani din alte surse. 

Concret, întrebarea a fost despre salariul lui Dacian Cioloș de la Comisia Europeană în valoare de 8.300 de euro. ”Asta e nimica toată” spune fostul premier. El a adăugat, la România TV, că ”Dați pe Google. Acum cât timp a apărut că ministrul Energiei a primit două sute de mii de euro pentru un site? Sunt două luni. Ce a zis preacinstitul Cioloș? Că lămurește într-o săptămână? A lămurit. La ei merge”. Victor Ponta a mai afirmat, în direct, în emisiunea ”Ediția de seară”: ”Cred că orice om din țara asta știe că miniștrii din Guvernul tehnocrat nu lucrează pe salariile actuale”.

Mai mult, Victor Ponta susține că în România funcționează două legi: ”una care mi se explică mie, dvs. și celor care votează și a doua, legea dacă ești cu Iohannis, Cioloș, faci orice”. 

[citeste si]

Fostul premier a subliniat că în cei patru ani de prim-ministru pentru tot ce a plătit din bani publici există un document justificativ. Dacă se dovedește contrariul Victor Ponta spune că ”și pe mine și pe tot Guvernul ne arestează astăzi”. El a atras atenția că Dacian Cioloș a plătit 11 milioane de euro pentru o operă de 5 milioane și ”în cazul lui Cioloș nu se întâmplă nimic”.  

Victor Ponta a lansat un atac dur și la adresa lui Klaus Iohannis. 

”Iohannis e un plagiat de prost gust al lui Băsescu. Băsescu era original. Un plagiator sinistru, jalnic”, a mai spus Victor Ponta. Fostul premier a mai afirmat că președintele e folosit de străini. Victor Ponta a subliniat că Traian Băsescu era mai uman și, deși a fost cel mai rău președinte, Klaus Iohannis se chinuie să-l depășească. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel