Victor Ponta, alături de Gheorghe Falcă la aceeași masă

Victor Ponta s-a aflat la aceeași masâ, Târgul Național de Turism de la Romexpo, cu omul lui Klaus Iohannis, primarul Aradului, liberalul Gheorghe Falcă.

Duşmani politici, Victor Ponta și Gheorghe Falcă s-au aşezat la aceeaşi masă, vineri, în cea de a doua zi a Târgului Național de Turism de la Romexpo, de faţă fiind prezenţi şi ministrul Turismului, Mircea Dobre, președintele Consiliului Județean Hunedoara, vicepreședintele CJ Arad, Claudia Boghicevici şi primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi Morodan, potrivit Antena 3.

Gheorghe Falcă era gazdă la standul Aradului, iar Victor Ponta a fost unul dintre oaspeții care a vizitat standul.

[citeste si]

"Noi ne-am promovat frumuseţile la târg. Domnul Ponta a apreciat o etapă a campionatului de raliu european la Arad. Am schimbat impresii. Domnul Ponta era în suita ministrului Turismului. Aşa a ajuns şi domnul Ponta la standul Aradului. Nu am discutat teme politice. Ministrul a stat 8 minute la noi la stand. Am pus în discuţie doar temele despre turism. Întâlnirea a fost de fapt cu ministrul Turismului. Când s-a discutat despre raliu a intervenit şi domnul Ponta.", a recunoscu primarul Aradului  la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel