Victor Negrescu: PSD se deschide către partenerii externi

Vicepreședintele PSD Victor Negrescu consideră că recentele întâlniri de prim-rang realizate de conducerea Partidului Social Democrat cu lideri politici importanți la nivel internațional au ca obiectiv să deschidă stânga românească față de partenerii externi și să promoveze interesele externe ale României.

Liderul social-democrat a participat recent la discuțiile purtate de președintele PSD, Liviu Dragnea, cu Serghei Stanișev, președintele Partidului Socialiștilor Europeni (PES), la sediul Parlamentului European de la Bruxelles.

Cu această ocazie, Victor Negrescu a subliniat că „dorința social-democraților români este de a arăta din nou că PSD este formațiunea politică ce poate promova interesele românilor peste hotare, așa cum a făcut-o în cazul integrării României în NATO și prin finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană". Mai mult, vicepreședintele PSD consideră că stânga, din punct de vedere ideologic, are o dimensiune internaționalistă menită să reflecte faptul că doar printr-o bună cooperare cu celelalte state se poate obține dezvoltarea economică și socială. „Construcția unui viitor mai bun pentru România se bazează pe menținerea relațiilor de prietenie cu liderii partidelor de stânga de pe plan european și nu numai", a afirmat Victor Negrescu.

Acesta a subliniat totodată că PSD demonstrează în mod constant că este un partid de stânga modern, iar existența unei structurii interne specializate pe subiectele externe, PES activists România, compusă din peste 10.000 de persoane, arată responsabilitate și seriozitate în privința dezbaterilor pe teme europene și internaționale, atât de necesare pentru reprezentarea intereselor României pe plan extern.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel