Vicepremierul Ciolacu, măsuri importante. Proiecte mari de investiţii

Sursa foto Facebook
Sursa foto Facebook

Vicepremierul Marcel Ciolacu spune că România poate fi unul dintre motoarele principale în dezvoltarea și aprofundarea dialogului și a cooperării între statele Europei Centrale și de Est și Republica Populară Chineză.

„Afirm acest lucru gândindu-mă la legătura specială care există între România și China, construită pe baza unui parteneriat consolidat în zeci de ani de acumulări în plan politic, economic și cultural. Știm cu toții că economia chineză se află la un nivel extrem de avansat, fiind unul dintre liderii mondiali în domeniu, de aceea consider că este foarte important să găsim acele mijloace prin care să valorificăm în plan regional interesul acesteia de a identifica noi oportunități și pârghii de dezvoltare.

România este pregătită să răspundă acestei provocări și să fructifice într-o manieră susținută și pragmatică astfel de oportunități. În acest sens, Guvernul a luat măsuri pentru a crea un mediu investițional cât mai atractiv, care să stimuleze proiecte mari de investiții așa cum sunt și cele aflate în atenția părții chineze, în domenii majore precum energie/nuclear, infrastructură, agricultură sau IT.

Drept urmare, vreau să subliniez încă o dată dorința noastră de a contribui la eforturile comune de consolidare și extindere a cooperării economice și comerciale dintre statele Europei Centrale și de Est și China, convins fiind că întâlnirile care au loc zilele acestea la București și în alte judeţe din țară (inclusiv în Buzău astăzi), vor contribui pe deplin la realizarea acestui deziderat", este mesajul postat pe Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel