În perioada 7-11 aprilie 2014, la Palatul Parlamentului, va avea loc singurul proiect pe managementul riscului din România, la care vor lua parte, printre alții, viceguvernatorul BNR, președintele BVB sau consilierul pe probleme de politica monetară al guvernatorului BNR, alături de alte figuri marcante ale pieței economice din România.
Risk Management este singurul proiect pe managementul riscului din România, aflat la cea de-a doua ediție. Proiectul comunității Econosofia, marca Voluntari pentru Idei și Proiecte România, se adresează studenților din mediul economic, scopul acestor conferințe fiind acela de a-i familiariza cu riscurile în domenii în care acestea apar în mod continuu (financiar-bancar, piețe de capital) și cu modalitățile de gestionare eficient.
Tinerii au oportunitatea de a discuta cu personalități din domeniul instituțional, bancar și al pieței de capital despre riscurile existente în bănci sau societăți de investiții, precum și la nivel macroeconomic. Printre temele abordate se numără: economia comportamentală, psihologia riscului, riscul de piață, riscul de credit, evenimente black swan, crize financiare etc.
Risk Management nu are ca obiectiv doar tratarea subiectelor legate de risc din prezent, ci și a cauzelor crizelor economice din trecut (probleme în gestiunea riscurilor în trecut).
Speakerii care le vor împărtăși studenților din experiența lor sunt:
Proiectul se va desfășura pe parcursul a cinci zile, sub forma unui program de conferințe și seminarii pe teme de macroeconomie și managementul riscului la toate nivelurile.
Studenții participanți vor lucra în echipă pentru a rezolva un studiu de caz, echipa câștigatoare urmând să fie recompensată cu premii. Jurizarea se va face de către o comisie formată din trei speakeri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu