Vezi poezia scrisă de Adrian Păunescu pe patul de spital

adrian paunescu
adrian paunescu

Talentul lui De la un cardiac, cordial"

Conform Mediafax, fiul poetului, Andrei Păunescu, a acceptat ca poezia, care a fost dată doctorului Şerban Brădişteanu - şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă Floreasca, unde Adrian Păunescu se află internat, să fie făcută publică.

Redăm integral poezia semnată Adrian Păunescu, în "31 octombrie 2010, Bucureşti, Spitalul de Urgenţă «De la un cardiac, cordial»":

"De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,

Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,

În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,

Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,

De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,

Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,

Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel