Vezi cine va fi portdrapel la CM 2014

Ronaldo
Ronaldo
Ronaldo, fostul fotbalist brazilian, a fost desemnat portdrapelul organizatorilor Cupei Mondiale din 2014.Fotbalistul Ronaldo Luis Nazario de Lima, de două ori câştigător al Balonului de Aur, a fost desemnat oficial portdrapelul Comitetului de organizare a Cupei Mondiale din 2014, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, Ricardo Teixeira, preşedintele Confederaţiei Braziliene de Fotbal (CBF), informează AFP. "Începând din acest moment, trebuie să ne mobilizăm la nivel naţional pentru a organiza cea mai frumoasă Cupă Mondială şi, pentru asta, am făcut apel la cel care reprezintă cel mai bine excelenţa din sportul brazilian", a declarat preşedintele CBF, Ricardo Teixeira. "Sunt mândru că voi avea această misiune de a-i ajuta pe brazilieni să organizeze cea mai frumoasă Cupă Mondială din toate timpurile", a afirmat Ronaldo. Fostul internaţional brazilian a precizat că misiunea sa va fi "de a-i apropia pe oameni pentru a face din Cupa Mondială o experienţă de neuitat". Ronaldo, în vârstă de 34 de ani, a câştigat două Cupe Mondiale cu naţionala Braziliei (1994 şi 2002) şi două trofee Balonul de Aur (1997 şi 2002). Fotbalistul a evoluat la formaţiile Cruzeiro, PSV Eindhoven, FC Barcelona, Internazionale Milano, Real Madrid, AC Milan şi Corinthians. Cariera sa de jucător s-a încheiat în această vară, cu ocazia unui meci amical disputat de reprezentativele Braziliei şi României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel