Vezi ce spune Ponta despre cererea de grațiere a lui Becali

Victor Ponta a recunoscut, la emisiunea Subiectiv de la Antena 3, că la Ministerul de Justiţie a fost înregistrată o cerere de graţiere a lui Gigi Becali. Premierul  a precizat  că decizia privind trimiterea sau nu a cererii către preşedintele României îi va aparţine ministrului Robert Cazanciuc.

"Există o cerere făcută la Ministerul de Justiţie. Ministrul Robert Cazanciuc m-a informat, urmează să ia o decizie. Eu cred că... Nu ştiu, nu pot să spun. Dacă aş fi eu ministrul Justiţiei, aş propune preşedintelui acest lucru, dar nu sunt. Este o decizie ce aparţine ministrului de Justiţie", a răspuns Victor Ponta.

 Premierul a apreciat că graţierea ar trebui să ţină seama de utilitatea socială a graţierii unui individ sau altuia. "Sunt mai multe cereri. Gigi Becali este cel mai cunoscut. Instituţia graţierii trebuie să funcţioneze când sunt cazuri sociale sau umane. Noi am căzut în nebunia în care toată lumea trebuie ţinută la închisoare", a mai spus Ponta.

 Într-o asemenea cauză, procedurile sunt foarte clare. Cererile de graţiere sunt înaintate Ministerului de Justiţie, care le avizează, pozitiv sau negativ, şi apoi le trimite Administraţiei Prezidenţiale, graţierea fiind atributul exclusiv al președintelui statului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel