Vezi câți bucureșteni vor să fie consilieri generali ai PDL

PDL București a demarat o campanie, intitulată ”Un proiect pentru București”, destinată identificării celui mai bun proiect pentru dezvoltarea Capitalei, al cărui semnatar va primi un loc de consilier general. Deși campanai se desfășoară până pe data de 25 aprilie, peste 450 de bucureșteni au intrat în competiția pentru obţinerea locului întâi pe listele PDL Bucureşti pentru CGMB, potrivit unui comunicat de presă.

327 de proiecte au fost depuse pe site-ul organizaţiei şi 125 au fost depuse personal la sediul partidului din str. Aleea Modrogan nr. 22.

În opinia președintelui PDL București, Elena Udrea, faptul că bucureștenii s-au înscris în număr foarte mare denotă că ei ”au înţeles faptul că pot contribui personal la creşterea calităţii vieţii din oraş” și îi confirmă că doresc să se ”implice mai mult în viaţa comunităţii”, fiind, totodată, și un semnal de ”redeschidere a dialogului cetăţenilor cu PDL Bucureşti, lucru extrem de important”. ”

”Eu sper ca bucureştenii să înţeleagă faptul că organizaţia PDL Bucureşti pe care o conduc este singura deschisă, alături de care pot să muncească pentru dezvoltarea Capitalei. Pe de altă parte însă, numărul mare de proiecte depuse mai arată un lucru: faptul că Bucureştiul se află într-o stare proastă ca urmare a mandatului lui Sorin Oprescu. Deci, e nevoie de multe schimbări pe care bucureştenii le doresc şi le cer prin proiectele trimise”, a declarat preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea.

Cea mai mare parte a proiectelor propuse de bucureşteni vizează problemele de management ale oraşului, fie că este vorba de curăţenie sau de câinii maidanezi. Dar există şi proiecte care se referă la infrastructura Capitalei care nu a avansat în ritmul dorit de cetăţeni.

De asemenea, temele pe care proiectele bucureștenilor le dezbat îi oferă indicii și candidatului PDL la Primăria Generală, Silviu Prigoană, în legătură cu proiectele pe care le va demara când va deveni edil al Capitalei: ”Eu cred că trebuie să le ofer, în calitatea mea de viitor Primar General, un Bucureşti curat, sigur şi în care cheltuielile de zi cu zi să nu fie mari. Sper ca împreună cu bucureşteanul care va câştiga acest concurs de proiecte să pot să fac curăţenie în Capitală şi să asigur siguranţa cetăţeanului. Oricine va fi acesta, sunt sigur că vom face o echipă foarte bună”, a declarat deputatul Silviu Prigoană.

Concursul de proiecte al PDL Bucureşti continuă până pe data de 25 aprilie. Încă mai este timp pentru bucureşteni să se înscrie. Acest lucru se poate face fie pe site-ul www.pdlbucuresti.ro, fie direct la sediul din str. Aleea Modrogan, nr. 22.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel