Vezi care a fost cea mai urmărită disciplină de la Jocurile Olimpice

romania-gimnastica
romania-gimnastica

Gimnastica a fost cea mai urmarită disciplină de către români. Concursurile de gimnastică feminină sunt cele care au alcătuit topul 5 al audienţelor înregistrate de transmisiunile TVR 1 de la Olimpiada 2012.

La nivel national, finala feminină din 31 iulie a fost cea mai urmarită transmisiune, care a adus la TVR 1 o medie de 1.336.000 de telespectatori, urmată, pe locul al doilea, de finala feminină de gimnastică din 7 august, urmărită de 1.326.000 de telespectatori.

Singurul program sportiv care a intrat în top 10, altul decât gimnastica, a fost finala de judo a Alinei Dumitru. În top 10, finala de la judo a ocupat locul şapte, restul clasamentului fiind monopolizat de întrecerile gimnastelor.

La această ediţie a JO, s-au doborât 31 de recorduri mondiale, cele mai multe la nataţie. Un număr de 4.700 de medalii au ajuns la sportivii din cele 204 ţări participante la Olimpiada londoneză.

"Ca întotdeauna, telespectatorii români au putut fi, prin intermediul TVR, alături de toţi sportivii români aflaţi în competiţie la Jocurile Olimpice. Telespectatorii TVR au trăit emoţiile gimnastelor în finalele pe aparate şi cu echipa, au jubilat la obţinerea aurului olimpic de către Alin Moldoveanu şi Sandra Izbaşa, au savurat victoriile obţinute de Alina Dumitru, Corina Căprioriu, echipa masculină de sabie, Roxana Cocoş, Cătălina Ponor şi Răzvan Martin. În cele peste 400 de ore de transmisiuni de la Jocurile Olimpice, în direct la TVR, sportivii români au obţinut nouă medalii: două de aur, cinci de argint şi două de bronz. Le mulţumim telespectatorilor că au fost alături de TVR şi de sportivii români la Jocurile Olimpice de la Londra!", spune Mihnea Ionescu, directorul Departamentului Sport al TVR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel