Vehicule fără şofer. Alianță inedită: BMW - Daimler

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

BMW şi Daimler vor dezvolta împreună sisteme avansate pentru vehicule fără şofer.

În vederea dezvoltării de sisteme avansate pentru asistenţa şoferilor şi tehnologie pentru maşinile fără şofer, grupurile auto germane Daimler AG şi BMW AG își unesc forţele. Astfel, cei mai mari producători de automobile de lux din Germania au făcut anunţul joi, la o săptămână după ce au anunţat o fuziune a serviciilor lor de mobilitate şi de car-sharing.

Noua entitate se va concentra pe 'cooperarea strategică pe termen lung' pentru ca tehnologiile să fie disponibile înainte de 2025. Acordul va duce la reduceri de costuri pentru cele două companii şi va accelera extinderea acestor tehnologii, au anunţat BMW şi Daimler. Producătorii auto investesc miliarde de dolari în dezvoltarea maşinilor care vor putea merge pe străzi coordonate de computer şi fără şofer. În acest domeniu, lider este Waymo, subsidiara Google.

Daimler şi BMW, servicii combinate

Costurile enorme au determinat şi alte companii să se unească pentru dezvoltarea vehiculelor autonome: Honda colaborează cu General Motors, iar Volkswagen cu Ford. BMW şi Daimler şi-au extins cooperarea pentru motive similare, a afirmat Michael Hafner, director în cadrul centrului de cercetare şi dezvoltare al Mercedes-Benz, subsidiara Daimler. Piaţa pentru sisteme avansate pentru asistenţa şoferilor şi vehiculele autonome ar urma să ajungă la 96 de miliarde de dolari în 2025 şi la 290 miliarde de dolari în 2035, de la aproximativ trei miliarde de dolari în 2015, conform analiştilor de la Goldman Sachs.

Daimler şi BMW au combinat recent serviciile lor de car-sharing (Car2Go şi DriveNow), cele de ride-hailing (comanda unei maşini prin intermediul unei aplicaţii) - Moovel şi MyTaxi - precum şi alte servicii. Dezvoltarea serviciilor de ride-hailing şi perspectiva vehiculelor fără şofer a dus la prognoze potrivit cărora oamenii vor renunţa să îşi cumpere şi să îşi conducă propriile automobile în favoarea plăţii pentru călătorii individuale. În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel