Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat vineri că Nicolae Ceaușescu ar fi murit a doua oară, dacă ar fi înviat și ar fi văzut cum s-au făcut anumite privatizări în România.
"Eu cred că la această oră putem să discutăm despre privatizare cam în felul următor: miresele frumoase s-au măritat şi nu toate au făcut partide bune. Dar unele din ele au făcut partide foarte bune. Mă gândesc la BCR, când în România am luat pentru o bancă peste 3 miliarde de euro. Şi pot să spun şi ce am făcut? E o întrebare bună, dar eu cred că are şi răspuns.
Dar pot să spun că dacă ar fi înviat Ceauşescu şi ar fi văzut că pentru dragul lui combinat de la Galaţi s-au luat vreo 300 de milioane şi pentru BCR peste 3 miliarde, ar fi murit a doua oară", a spus consilierul lui Mugur Isărescu, citat de capital.ro, cu ocazia unei conferinţe de presă pe tema fondurilor europene.
Adria Vasilescu a mai arătat că acestea sunt vremurile şi au fost momente în care s-a judecat bine, s-a gândit bine, s-a negociat bine şi s-au obţinut avantaje, dar că, din păcate, nu s-au realizat în foarte multe măritişuri partide bune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu