Vasile Dâncu trage un semnal de alarmă privind regionalizarea

Vicepremierul Vasile Dâncu a declarat luni că un nivel intermediar în administraţie se poate dovedi util, în condiţiile în care se va trece peste „inhibiţiile" existente în ceea ce priveşte regionalizarea şi se va găsi un proiect raţional, aplicabil României.

„Dacă vom găsi o dezvoltare raţională, un proiect raţional în acest sens, unul aplicabil României şi fazei în care se află acum şi vom trece peste inhibiţiile pe care le avem faţă de regionalizare, atunci eu cred că un nivel intermediar evident că ar putea să sprijine... Oricum, dacă nu ar fi în sprijinul dezvoltării locale şi regionale, atunci nu are rost să îl facem. Atunci nici nu o să pornim acest lucru", a declarat Vasile Dîncu.

În același timp, acesta a atras atenţia şi asupra faptului că toate strategiile de descentralizare realizate în UE au fost modificate la un moment dat, modernizate, din dorinţa de a aduce mai aproape de cetăţean decizia în administraţie.

„Ne gândim din start că toate strategiile de descentralizare care s-au făcut în UE au fost modificate la un moment dat, toate au fost aduse la zi, modernizate, dar au pornit de la un principiu foarte important, care este cel al discrepanţelor de dezvoltare între zone şi mai ales cel de a aduce mai aproape de cetăţean decizia în administraţie. Or, foarte multe funcţii descentralizate de la nivelul Capitalei în zona regională pot să aducă o mai mare aplicabilitate măsurilor, dar în acelaşi timp o importantă economie, pentru că a aduce mai aproape un serviciu este mult mai ieftin şi mai uşor de aplicat. Dar aici trebuie să discutăm pe principii concrete", a spus vicepremierul, potrivit agerpres.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel