Co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, după ce fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteraş, a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare, că acesta va fi radiat din rândul...
\"Conform Statutului, este radiat din rândul membrilor de partid. Îmi pare rău pentru el. Asta-i viaţa!\", a declarat Vasile Blaga, după ce a precizat că fostul primar s-a autosuspendat din partid acum câteva luni, citează Agerpres.
Întrebat dacă s-ar fi așteptat la o decizie de condamnare definitivă la opt ani de închisoare în cazul lui Poteraș după ce în primă instanță acesta fusese achitat în același dosar, Blaga a răspuns că nu comentează deciziile instanței, însă i se pare \"o foarte mare diferență în privința deciziilor instanțelor\".
Fostul primar al Sectorului 6 al Capitalei a fost condamnat, astăzi, de magistrații Curții de Apel București la opt ani de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri din București. Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu