Varujan Vosganian, apel către ministrul de Finanțe: ''Am cerut verificarea veniturilor și impozitelor lui Iohannis''

Deputatul ALDE Varujan Vosganian a declarat, miercuri, că a solicitat ministrului de Finanțe să facă o evaluare a veniturilor şi impozitelor plătite de Președintele României, Klaus Iohannis.

"Eu nu am cerut anchetarea averii lui Iohannis. De aceste lucruri se ocupă alte autorităţi, cum este ANI. Eu am cerut verificarea unor informaţii ale domnului Iohannis. În campania electorală, domnia sa a afirmat că din banii de meditaţii a cumpărat o seamă de imobile. Avem cu toţii prieteni profesori, am întrebat şi eu prieteni care sunt profesori renumiţi şi care fac meditaţii şi care mi-au spus că este imposibil ca din veniturile din meditaţii să faci aşa ceva. (...) Cred că ar trebui ca aceste afirmaţii să fie verificate, pentru că e vorba de nişte venituri care sunt cuantificabile şi orice venit trebuie trecut într-o declaraţie de venituri şi trebuie să urmeze regimul fiscal legal", a explicat Vosganian, potrivit Agerpres.

El a adăugat că, din aceste motive, a trimis o scrisoare ministrului Finanţelor să facă verificări.

"Domnul Iohannis a continuat cu campania sa de acuzare, după părerea mea frizând chiar şi încălcarea drepturilor omului privind unele persoane cercetate, privind evaziunea fiscală. Mie mi se pare că o persoană care se face apostolul respectării legalităţii trebuie să fie prima care să aibă situaţia clarificată, motiv pentru care am făcut o scrisoare ministrului Finanţelor, cu rugămintea să facă o evaluare a veniturilor şi impozitelor plătite de domnul Iohannis şi să confirme, nu câţi bani a primit domnul Iohannis, dar măcar să ne confirme autenticitatea acestei afirmaţii. Eu îmi doresc ca ANAF Sibiu să nu ne dea un răspuns aşa cum ne-au dat guvernele succesive privind contractul Bechtel", a afirmat Varujan Vosganian.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel