Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind interceptările discutat în CSAT, obţinut de news.ro, va avea ca elemente noi faţă de varianta deja vechiculată modificarea unei a patra legi, Legea privind organizarea şi funcţionarea DIICOT precum şi un set nou de modificări în Legea organizării judiciare referitoare la detaşarea unor ofiţeri sau agenţi de poliţie judiciară în cadrul Ministerului Public.
De asemenea, Ordonanţa prevede un termen de 30 de zile de la intrarea sa în vigoare pentru suplimentarea numărului de posturi din Ministerul Public.
În Legea privind organizarea judiciară este introdus un articol nou care prevede că, în vederea realiării supravegherii tehnice, în cadrul Ministerului Public pot funcţiona prin detaşare ofiţeri sau agenţi de poliţie judiciară sub conducerea şi controlul procurorilor. Detaşarea acestora va fi făcută la solicitarea Procurorului General al Parchetului ICCJ de către Ministrul Afacerilor Interne pentru 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii.
Încetarea detaşării înainte de termen se poate dispune prin ordin motivat al procurorului general. Pe durata detaşării ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară nu pot primi nicio însărcinare de la organele ierarhic superioare, iar dispoziţiile procurorilor sunt obligatorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu