Vânzările Dacia în Marea Britanie, creștere spectaculoasă

 Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 4,8% în iunie, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când s-au înregistrat declinuri trei luni consecutiv, însă Dacia a consemnat o creştere cu 45,38% faţă de perioada similară din 2016, transmite Reuters. 

Livrările au scăzut luna trecută la 243.454 unităţi, a anunţat miercuri Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT). În topul celor mai bine vândute modele în aprilie se află Volkswagen Golf, Ford Fiesta, Ford Focus, Vauxhall Astra şi MINI (de la BMW). 

În iunie, Dacia a vândut 2.845 de vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 45,38% faţă de perioada similară din 2016, când a înmatriculat 1.957 unităţi. 

Aşa cum estimam, cererea pentru maşini noi se reduce, după cinci ani de creştere solidă, dar datele sunt totuşi robuste, iar în primul semestru din acest an s-a înregistrat al doilea cel mai ridicat nivel al vânzărilor. Pe fondul dimunării încrederii consumatorilor şi a companiilor, ne aşteptăm ca cererea să rămână la un nivel similar în următoarele luni, a afirmat şeful SMMT, Mike Hawes. Instituţia se aşteaptă la un declin al vânzărilor de 2,6% anul acesta, la 2,62 milioane de vehicule. 

Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 1,3% în primul semestru din 2017, la 1,40 milioane de unităţi. În topul celor mai bine vândute modele se află Ford Fiesta, Ford Focus, Volkswagen Golf, Nissan Qashqai şi Vauxhall Corsa. 

În primele şase luni din acest an, Dacia a vândut pe piaţa britanică 14.387 vehicule, în creştere cu 7,01% faţă de perioada similară din 2016, când a înmatriculat 13.445 de unităţi. 

Aşa cum estimam, cererea pentru maşini noi se reduce, după cinci ani de creştere solidă, dar datele sunt totuşi robuste, iar în primul semestru din acest an s-a înregistrat al doilea cel mai ridicat nivel al vânzărilor. Pe fondul dimunării încrederii consumatorilor şi a companiilor, ne aşteptăm ca cererea să rămână la un nivel similar în următoarele luni, a afirmat şeful SMMT, Mike Hawes. Instituţia se aşteaptă la un declin al vânzărilor de 2,6% anul acesta, la 2,62 milioane de vehicule. 

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei. Analiştii se aşteaptă în acest an la un declin de 5% al vânzărilor auto, după doi ani de creştere record, pe fondul incertitudinilor provocate de Brexit şi a deprecierii lirei sterline, care a dus la majorarea preţurilor unor modele, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel