Președintele Camerei Deputaților a comentat nemulțumirea lui Radu Mazăre cu privire la rămânerea în funcție a președintelui partidului, Victor Ponta.
"Nu sancţionăm (...) Domnul Mazăre a exprimat un punct de vedere personal, pe care îl exprimă orice membru, nu putem să sancţionăm orice membru care critică conducerea partidului. Există liberatetea de expresie. În momentul în care îţi ataci colegii, în care jigneşti partidul care ţi-a dat o anumită funcţie, în momentul în care vrei să rupi partidului, atunci structurile partidului iau o anumită decizie, nu sunt cele două lucruri din acelaşi repertoriu", a fost de părere Valeriu Zgonea, potrivit Mediafax.
"Este o opinie pe care primarul Constanţei a transmis-o, eu fac parte din echipa lui Victor Ponta", a adăugat preşedintele Camerei Deputaților.
Valeriu Zgonea a spus că Victor Ponta "are mai multe lucrui bune de arătat, pe care le-a făcut pentru PSD, pentru social democraţie şi pentru cetăţeni, decât lucrurile de care să ne fie ruşine pe care le-a făcut la guvernare".
"Cred că această echipă condusă de Victor Ponta trebuie să rămână la conducerea partidului, are ce să facă, este bine văzută de cetăţeni şi de europeni, iar decizia va fi luată la nivelul Congresului şi Comitetului naţional, nu pot eu să comentez. Victor Ponta, în acest moment, trebuie să rămână la conducerea partidului, merge foarte bine guvernarea", a susţinut preşedintele Camerei Deputaților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu