Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Valeriu Turcan, susţine că afirmaţiile politologului Stelian Tănase cu privire la starea de sănătate a şefului statului sunt "ridicole", punctând faptul că în actualul sistem constituţional, dacă Traian Băsescu ar fi avut vreo problemă de sănătate, s-ar fi aflat.
"Afirmaţiile domnului Stelian Tănase sunt ridicole. În cazul domniei sale, aş îndrăzni să spun că ele reprezintă, mai degrabă, o dorinţă personală a domnului Stelian Tănase, el fiind recunoscut ca una dintre persoanele care în mod constant şi cu regularitate răspândesc informaţii false despre preşedintele Traian Băsescu. Acum, ştiu că dl. Tănase este grav bolnav, suferă de o boală des întâlnită: îi plac excesiv banii. Dar nu vă pot garanta pentru această informaţie pentru că am auzit-o de la un apropiat al domniei sale pe care nu îl pot numi. Este ceva similar. Aşa face şi dl. Stelian Tănase, vehiculează informaţii pe care pur şi simplu le inventează", a afirmat Turcan pentru Agerpres.
El subliniază faptul că, în actualul sistem constituţional şi în conformitate cu actuala procedură care există privind sănătatea preşedintelui României, dacă Traian Băsescu ar avea o problemă de sănătate, ar fi "imposibil" ca presa să nu afle.
Citeşte şi:
Stelian Tănase: „Băsescu este bolnav, dar nimeni nu are dovada”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu