Fostul ministru susține că motivul care a condus la demisia de astăzi a fost vizita pe care a făcut-o, la deschiderea anului școlar, la mai multe școli din Harghita. Valentin Popa susține că elevii nu i-au răspuns la salut și au înțeles ce îi întreabă abia după ce profesorul le-ar fi tradus. "Nici când am plecat și am spus 'la revedere' elevii nu au răspuns decât după ce li s-a tradus și au repetat salutul după profesoara de la clasă. (...) Cunoașterea limbii române era aproape de zero", a declarat fostul ministru al Educației.
Replica lui Korodi
Referitor la situația din Harghita și la afirmațiile făcute de Valentin Popa, deputatul Attila Korodi a intervenit și a dat vina pe întrebările dificle pe care le-ar fi adresat fostul ministru al Educației. "Am fost la evenimentul acela care a fost o prezență foarte stângace a ministrului în județul Harghita. (...) A fost o prezență foarte stângace în câteva clase. Să comunici este un lucru foarte important. De exemplu, intri într-o clasă și spui 'bună ziua' și intri într-un dialog jovial și spui 'sunteți mulțumit de dirigintele vostru?' Păi copiii normal că nu o să răspundă la această întrebare pentru că sunt atât de personale și atât de evidente încât sunt chiar stânjenitoare. Când intri într-o clasă, chiar dacă ești ministru, încerci să vorbești pe teme foarte simple. Au fost puse întrebări de adulți pentru tineri și copii, ceea ce nu se pune. Probabil că a primit bună ziua. Acest domn ministru care a făcut atât de multe lucruri bune în această jumătate de an, nu a înțeles cum să abordeze și să lucreze", a declarat Atilla Korodi la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News