Valentin Popa, ministrul Educației. Rectorii, susținere masivă

Darius Muresan / 27 ian 2018 / 18:49 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Un număr mare de rectori de la diferite Universități din țară au semnat o scrisoare de susținere pentru, Valentin Popa, propunerea PSD pentru portofoliul la Educație.

UPDATE - Numărul rectorilor de universităţi din întreaga ţară care sprijină nominalizarea lui Valentin Popa ca ministru al Educaţiei Naţionale a ajuns duminică la 45, după ce încă 15 au semnat scrisoarea deschisă de susţinere a acestuia în funcţia respectivă, document care sâmbătă avea 30 de semnatari.

Iată scrisoare de susținere pentru Valentin Popa:

„Cu o experiență de peste 25 de ani în educație, domnul profesor Valentin Popa a parcurs toate etapele carierei academice, afirmându-se ca un cadru didactic și cercetător de prestigiu în domeniul său de activitate. Activitatea managerială a domniei sale debutat în anul 2004, fiind încununată prin alegerea ca rector al Universității „Ştefan cel Mare" din Suceava, dar și ca președinte al Consorțiului „Academica Plus", care reunește 11 universități din România.

Valentin Popa, personalitate dinamică

Cu o personalitate dinamică, de luptător, alături de întreaga comunitate academică, domnul rector Popa a reușit transformarea Universității „Ştefan cel Mare" din Suceava în ceea ce este astăzi: un număr dublu de studenți, de patru ori mai multe programe de studii, o creștere majoră a fondurilor obținute din activitatea de cercetare și extinderea într-un ritm alert a infrastructurii universitare. Din ce în ce mai multe cadre didactice de o valoare incontestabilă au ales să fie titulare la Suceava, inclusiv din rândurile diasporei științifice românești, regăsind aici un climat potrivit pentru performanță în dezvoltarea profesională.

Prin punctele de vedere exprimate în cadrul reuniunilor Consiliului Național al Rectorilor, prin luările publice de poziție, domnul rector Valentin Popa a adus contribuții în toate momentele cheie de schimbare în domeniul învățământului superior, susținând excelența și calitatea în educație, dar și accesul echitabil la resurse. S-a dovedit astfel un bun cunoscător al sistemului, extrem de pragmatic și implicat, care stăpânește mecanismele de funcționare și finanțare universitară, cu viziune strategică, ancorată în tendințele la nivel european și global, toate acestea dublate de disponibilitate pentru dialog și cooperare.

[citeste si]

Implicat Lectoratului de limba română

Rectorul Valentin Popa s-a implicat în dezvoltarea legăturii între educația preuniversitară și cea universitară, inclusiv prin susținerea unor evenimente de anvergură cum ar fi Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică, organizată la Suceava în anul 2014. Sub conducerea domniei sale, Universitatea „Ştefan cel Mare" din Suceava a dezvoltat Lectoratul de limba română de la Cernăuți, punct de reper pentru păstrarea identității lingvistice și culturale a etnicilor romani din Ucraina, de o deosebită importanță în contextul politic actual. Rectorul Valentin Popa este de asemenea președinte al consorțiului universităților din Moldova –

România – Ucraina.

Susținem astfel numirea domnului rector Valentin Popa în funcția de ministru al educației, competența academică și managerială, verticalitatea și implicarea profesională și personală fiind argumentele care trebuie să stea la baza unei astfel de decizii”, se precizează în document.

Lista actualizată a rectorilor care îl susțin pe Valentin Popa:

rectorul Universităţii "Transilvania" din Braşov, Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, rectorul Universităţii "Titu Maiorescu" din Bucureşti, Smaranda Angheni, rectorul Universităţii de Artă din Bucureşti, Cătălin-Mihai Bălescu, rectorul Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa, Andrade-Ionuţ Bichescu, rectorul Universităţii "Vasile Goldiş" din Arad, Coralia-Adina Cotoraci, rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, Iulian Gabriel Bîrsan, rectorul Universităţii de Arte din Târgu Mureş, Sorin-Ion Crişan, rectorul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, Ioan Bondrea, rectorul Universităţii "Petru Maior" din Târgu Mureş, Călin Enăchescu, rectorul Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, Valer-Daniel Breaz, rectorul Universităţii Româno-Americană din Bucureşti, Ovidiu Folcuţ. rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Nicolae Istudor, rectorul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi, Dan Caşcaval, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj Napoca, Alexandru Irimie, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Cornel Cătoi, rectorul Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad, Ramona Lile, rectorul Universităţii din Piteşti, Dumitru Chirleşan, rectorul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti, Nicolae Mandea, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti, Marian Moiceanu, rectorul Universităţii Petrol - Gaze din Ploieşti, Pascu-Mihai Coloja, rectorul Universităţii de Arte şi Design din Cluj Napoca, Radu-Marcel Moraru, Rectorul Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti, Mihnea Cosmin Costoiu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Diana Asinefta Moş, rectorul Universităţii "Valahia" din Târgovişte, Călin-Dinu Oros, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi, Viorel Scripcariu, rectorul Universităţii Maritime din Constanţa, Cornel Panait, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Florin Pelin, rectorul Universităţii de Arte "George Ionescu" din Iaşi, Atena-Elena Simionescu, rectorul Universităţii "Babeş Bolyai" din Cluj Napoca, Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii din Craiova, Cezar Ionuţ Spînu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, Cosmin Alin Popescu, rectorul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, Vasile Ţopa, rectorul Universităţii "Constantin Brâncoveanu" din Piteşti, Ovidiu Puiu, rectorul Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti, Radu Sorin Văcăreanu, rectorul Universităţii "DANUBIUS" din Galaţi, Corneliu-Andy Puşcă, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" Iaşi, Vasile Vîntu, rectorul Universităţii din Petroşani, Sorin Mihai Radu, rectorul Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj Napoca, Vasile Jucan, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, Ion Rogoveanu, rectorul Universităţii "Ovidius" din Constanţa, Sorin Rugină, rectorul Universităţii "Vasile Alecsandri" din Bacău Carol Schnakovszky.



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


n-nxt.11