Valentin Lazea, BNR: România va avea cel mai mare deficit de cont curent din UE

valentin lazea
valentin lazea

România are doilea cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeană, după Marea Britanie, iar după ieşirea acesteia din UE va avea cel mai mare deficit raportat la PIB, urmând să fie cel mai expus stat european în cazul declanşării unei crize internaţionale, a declarat, miercuri, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, într-o conferinţă organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

În opinia economistului-şef al BNR, deficitul mare de cont curent este cel mai îngrijorător criteriu din Tabloul de Bord al Comisiei Europene.

"Vestea cea mai grea vine de la un criteriu care nu este depăşit şi nici nu va fi depăşit mulţi ani de acum încolo. Este vorba de criteriul deficit de cont curent, iar aici trebuie să fac o povestioară mai lungă. Criteriul la care îţi dă voie ca şi ţară acest Scoreboard este 4% din PIB. Şi nu numai 4%, ci timp de trei ani să ai o medie mai mare de 4% din PIB. Adică, să ai un cont curent total dezechilibrat trei ani la rând. În 2016, România avea un deficit de 1,3% din PIB. În 2017 urmează să vedem datele, probabil că deficitul a fost 3,4% din PIB. Şi o să ziceţi: 'Bun, şi care e problema? Dacă criteriul e 4% şi anul trecut a fost 3,4% nu avem nicio problemă, cu atât mai mult cu cât el ar trebui să depăşească 4% trei ani la rând ca să ieşim din criteriu'. Deci, repet, nu vom ieşi din acest criteriu probabil în următorii cinci ani sau şase ani. Este cel mai puţin preocupant pentru atât? Nu. El este cel mai preocupant pentru că România astăzi, când vorbim, are al doilea cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeană după Marea Britanie. Şi după ce va ieşi Marea Britanie din Uniunea Europeană, România va avea cel mai mare deficit raportat la PIB", a spus Valentin Lazea.

România, cea mai expusă în cazul unei crize internaționale 

Acesta a atras atenţia că România va fi cea mai fragilă, atunci când o criză internaţională va veni, fiind cel mai expus stat european din acest punct de vedere.

În altă ordine de idei, Valentin Lazea a menţionat că nu este de acord cu poziţia lui Istvan Szekely, şeful Direcţiei Generale pentru Afaceri Economice şi Financiare a Comisiei Europene, care a spus că pentru o ţară cu nivelul de dezvoltare ca al României nivelul acestui indicator nu este preocupant.

Economistul-şef al BNR a declarat că de peste un an încearcă să respingă această idee cu următoarele trei exemple. State cu un nivel de dezvoltare similar, precum Bulgaria şi Croaţia, au surplus de cont curent. State latine, precum Spania, Portugalia şi Italia, de patru ani au surplus de cont curent. Dintre statele latine, excepţie face Franţa, care are deficit de cont curent. De asemenea, Lazea a spus că din punct de vedere econometric s-a demonstrat că nu există o corelaţie între investiţii şi deficit de cont curent.

Problema nu trebuie neglijată 

"Ce vreau să vă spun este că şi acolo unde ochiul vigilent al Comisiei nu vede sau nu pătrunde noi ar trebui să avem ochiul nostru vigilent sau putem la fel de bine să neglijăm problema deoarece Comisia nu se uită şi nu o să ne spună patru ani de acum încolo o anumită problemă. Să stăm liniştiţi, dar o facem pe riscul nostru!", a afirmat Valentin Lazea.

Acesta a adăugat că Raportul de ţară i se pare unul echilibrat, care prezintă într-un mod obiectiv atât elemente pozitive, cât şi elemente negative.

Reprezentanţa Comisiei Europene în România a organizat miercuri conferinţa cu titlul "Semestrul European: Raportul de ţară pentru România 2018", relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel