EXCLUSIV  Vălean: România ar putea primi un avans de 13% din fondurile PNRR înainte de iunie

Vălean: România ar putea primi un avans de 13 % din fondurile PNRR înainte de iunie
Vălean: România ar putea primi un avans de 13 % din fondurile PNRR înainte de iunie

Experţii Comisiei Europene (CE) vor face o analiză de cost pe fiecare proiect inclus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar dacă lucrurile merg bine se poate primi un avans de 13% din totalul fondurilor înainte de luna iunie, a afirmat, vineri, comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, în cadrul „Upgrade Romania: INVESTIȚIILE, „COLACUL DE SALVARE” AL ECONOMIEI?”, eveniment organizat de trustul DC Media Group.

'Cred că există, în momentul de faţă, motive de optimism (în privinţa economiei, n.r.) datorită campaniei de vaccinare, care începe să prindă viteză în ţările Uniunii Europene. Toate estimările spun că, după un trimestru mai lent, ne putem aştepta la imunizarea populaţiei într-un procent extrem de mare pentru a opri pandemia undeva la sfârşitul acestei veri. Asta ar însemna o ridicare cât mai rapidă a restricţiilor. Ca oportunităţi de finanţare, în acest moment statele membre sunt pe ultima sută de metri cu depunerea Planurilor Naţionale de Redresare Economică şi Rezilienţă. Dacă e să mă refer la domeniul transporturilor, Planul Naţional al României, în forma pe care am văzut-o până acum, există o alocare importantă pentru transporturi.' a spus Vălean.

'Să vedem cât va fi în final, dar în orice caz un minim de două miliarde de euro ar fi o şansă importantă pentru infrastructura din România. Sigur, nu acoperă toate nevoile. După depunerea Planului care, teoretic, are termen limită sfârşitul acestei luni, intră experţii Comisiei care trebuie să facă analiză de cost pe fiecare proiect. Dacă lucrurile merg bine, se poate primi un avans de 13% din totalul fondurilor înainte de luna iunie. Negocierile nu sunt încă finalizate, deci vom vedea în curând care vor fi datele exacte pentru acordarea primelor fonduri', a declarat Vălean.

Oficialul european a adăugat că România trebuie să aibă 'o listă de proiecte concrete, mature, care să permită cheltuirea rapidă a banilor, pentru că ultimele decontări se vor face în 2026'.

'Proiectele, la nivel provizoriu, arată bine, dar aştept detaliile. Mai sunt ţări care nu au depus (PNRR-uri, n.r.), sunt ţări care au spus că nu depun (la termen, n.r.). Olanda, de exemplu, va depune până în septembrie, dar e problema lor pentru că termenul de folosire a banilor - 2026 - rămâne', a precizat Adina Vălean.

Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii online „Upgrade Romania: INVESTIȚIILE, „COLACUL DE SALVARE” AL ECONOMIEI?”, eveniment organizat de trustul DC Media Group, din care fac parte DCNewsTV, DCNews, DCMedical, DCBusiness, StiriDiaspora.ro, Spectacola.ro şi DefenseRomania.ro.

Upgrade Romania – INVESTIȚIILE, “COLACUL DE SALVARE” AL ECONOMIEI?

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României este documentul strategic care fundamentează priorităţile de reformă şi domeniile de investiţii la nivel naţional pentru instituirea Mecanismului de redresare şi rezilienţă. Mecanismul este gândit pe şase piloni, şi anume: Tranziţie verde; Transformare digitală; Creştere inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare şi inovare, precum şi o piaţă internă funcţională, cu întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) puternice; Coeziune socială şi teritorială; Sănătate, precum şi rezilienţă economică, socială şi instituţională, în scopul, printre altele, al creşterii nivelului de pregătire pentru situaţii de criză şi a capacităţii de reacţie la criză; Politici pentru generaţia următoare, copii şi tineret, cum ar fi educaţia şi competenţele.

Guvernul a discutat, în şedinţa de miercuri, 7 aprilie 2021, în a doua lectură, modificarea şi completarea OUG nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea PNRR necesar României în vederea accesării de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă. De asemenea, pe agendă s-a aflat Memorandumul care mandatează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) să desfăşoare negocierile pe acest document cu Comisia Europeană. PNRR a fost discutat în primă lectură pe data de 19 martie 2021.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy