Vălean, comisar european. Dăncilă: Nu o să fac ceea ce a făcut Rareș Bogdan

Alexandru Ichim / 07 noi 2019 / 22:05 Salveaza PDF Comentarii
Viorica Dăncilă FOTO AGERPRES
Viorica Dăncilă FOTO AGERPRES

Viorica Dăncilă, președintele Partidului Social Democrat, afirmă că o apreciază pe Adina Vălean și îi urează succes în demersul pentru postul de comisar european. Mai mult, fostul premier a precizat că PSD nu va ataca nominalizarea așa cum au făcut ”alții”.

Viorica Dăncilă a fost întrebată în direct la România TV în emisiunea lui Victor Ciutacu dacă Adina Vălean este o propunere ”ok” pentru postul de comisar european din partea României. 

”Strict ca persoană fizică o apreciez pe Adina Vălean, am fost colege, este un europarlamentar foarte bun.”, a precizat Viorica Dăncilă. 

Dăncilă a mai fost întrebată dacă se opune nominalizării sau dacă îi va pune ”strâmbe” Adinei Vălean. Răspunsul președintelui PSD: 

”Nu. Pentru mine, imaginea țării mele este mai importantă decât ceea ce se speculează politic sau lupta politică. A fost desemnată Adina Vălean. Eu nu o să le dau voie europarlamentarilor PSD să critice candidatul României pentru că bătălia trebuie să fie aici în țară. Dar în afara granițelor, în instituțile europene, trebuie să arătăm solidaritate. O apreciez pe Adina Vălean, ne cunoaștem foarte bine, am fost colege nouă ani de zile la Bruxelles, este un europarlamentar bun, sunt sigură că va fi un comisar bun. Nu o să fac ceea ce a făcut Rareș Bogdan sau ceilalți când au venit și au adus cele mai mari acuzații nominalizărilor pe care le-am făcut noi. Noi nu o să facem așa ceva și nu o să dau voie să se facă așa ceva în partid. Pentru că imaginea noastră ca țară ar avea de suferit, iar eu sunt un bun român și nu o să fac rău propriei mele țări. Deci îi urez succes Adinei Vălean”, a mai precizat Viorica Dăncilă. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24