Vaccinul împotriva encefalitei provocată de căpuşe, acum în România

Vaccinul (cu virus întreg, inactivat) indicat pentru imunizarea activă (profilactică) împotriva encefalitei provocată de căpuşe (TBE), produs de compania Pfizer, este acum disponibil în România.

Acesta are două forme de prezentare: una pentru administrare la copii și adolescenți cu vârste între 1 și 15 ani, respectiv forma pentru administrare la persoanele cu vârsta de 16 ani și peste. 

Numărul cazurilor de TBE a crescut în toată Europa în ultimele decenii. În regiunile endemice, căpușele se pot găsi în orice zonă verde și prezintă un risc imprevizibil de a fi infectate cu virusul TBE, conform unui comunicat de presă al Pfizer. 

Unde mai există acest vaccin

 

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, vaccinarea este considerată cea mai eficientă măsură de prevenire a encefalitei transmisă de căpușe. Vaccinarea pentru prevenția encefalitei provocată de căpușe este recomandată și utilizată în țări precum: Austria, Croatia, Germania, Republica Cehă, Ungaria, Finlanda, Polonia, Elveția, Estonia, Lituania etc. În Austria, până la 88% din populație este vaccinată cu cel puțin o doză de vaccin împotriva TBE.

VEZI MAI MULTE DETALII DESPRE VACCIN ÎN ACEST DOCUMENT. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel