Vaccinare. Senator: Credeți că noi vrem să rămânem în istorie ca niște nemernici?

Renică Diaconescu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate a Senatului, a avut un punct de vedere tranșant marți, 26 septembrie, la dezbaterea pe tema proiectului de lege privind vaccinarea persoanelor.    

"Aveți impresia că noi, în Comisie, suntem cei răi. Noi ținem cont de tot ceea ce spuneți. Majoritatea dintre noi suntem doctori. Principiul nostru este în primul rând să nu facem rău. Credeți că noi am vrea să instituim o lege care să facă rău copiilor noștri? Nu! Și să rămânem în istorie ca niște nemernici? În medicină ne bazăm pe dovezi, nu pe vorbe!", a zis Renică Diaconescu  în cadrul dezbaterii pe tema proiectului de lege privind vaccinarea persoanelor.

"Noi suntem medici. Venim de jos. Nu suntem senatori puși sus și luăm hotărâri pentru că așa ne-a dictat Ministerul Sănătății. Nu! Noi vrem să vorbim cu toată lumea pentru a putea amenda legea acolo unde trebuie amendată. Cineva spunea aici că noi instalăm o lege a dictaturii. Nu! Suntem doctori și nu ne convine să facem rău oamenilor și copiilor noștri!", a mai zis Renică Diaconescu.

[citeste si]

La rândul său, senatorul Leon Dănăilă a amintit că în secolul trecut au murit din cauza variolei 30 de milioane de persoane.

"Odată cu introducerea acestui vaccin împotriva variolei s-a constat faptul că în 1977 variola a fost eradicată pe tot globul pământesc. În 1971 s-a introdus vaccinul împotriva rujeolei. Vaccinul este intervenția medicală cu cel mai mare grad de eficacitate din istoria omenirii, este un act de siguranță națională", a zis Leon Dănăilă.

Secretarul de stat Dan Dumitrescu, de la Ministerul Sănătății, a subliniat că activitatea de vaccinare este componentă principală prioritară a sistemului de sănătate publică.

Președintele Comisiei pentru sănătate publică din Senat, Laszlo Attila, și vicepreședintele acestei comisii, Renică Diaconescu, au spus că propunerile făcute în cadrul dezbaterii vor fi analizate și va fi cerută părerea tuturor profesioniștilor din sistemul de sănătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel