Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

USR-PNL, SCANDAL în direct. Moșteanu îl taxează și pe Iohannis: ”Joc RIDICOL!”. Tinel Gheorghe: Asta NU ÎNȚELEGE USR

FOTO: Captură România TV
FOTO: Captură România TV

Reprezentanți ai partidelor USR, PNL și PSD s-au luat la ceartă în direct din cauza Legii carantinării. Iată ce a ieșit. 

Deputatul USR Ionuț Moșteanu, deputatul Tinel Gheorghe și Florian Bodog din partea PSD s-au luat la ceartă în direct la România TV. Discuțiile au pornit după ce președintele României a anunțat astăzi că Starea de alertă va fi prelungită pentru încă 30 de zile, dar și de la controversata lege a carantinării, aflată în dezbateri. 

”Domnul președinte ar trebui să își ia mai în serios rolul de mediator constituțional și să nu se mai comporte ca șef al PNL-ului. Eu, dacă aș fi fost președinte și om de bună credință, ar fi trebuit să-i țin la masă pe președintele Camerei Deputaților, Guvernul, Ministrul Sănătății și să se întâmple săptămâna trecută această lege. PSD și PNL arată cu degetul unul la altul, iresponsabil, dacă mă întrebați pe mine, și fac toți pașii pe calcule politice și cu ochii în sondaje. Românii au dispărut din meciul ăsta dintre ei. Vedem acest joc ridicol. Pierdem zile”, a declarat deputatul USR Ionuț Moșteanu.

30 de zile de Stare de Urgență. Ce se schimbă?

 

Întrebat de prezentatoarea Lili Ruse ce se schimbă în următoarele 30 de zile de Stare de alertă, Tinel Gheorghe a răspuns: 

”Ca să se schimbe ceva trebuie să ai și instrumentul. Tocmai despre acest instrument discutăm noi. Vedeți, asta este miza pe care nu o înțelege USR-ul în momentul de față”, a spus Tinel Gheorghe. 

Ionuț Moșteanu: Păi noi nu înțelegem? Noi v-am susținut mai mult ca orice alt partid în lunile astea, doar să faceți ceva. Și vă sprijinim în continuare. Domnule Tinel, admiteți că ați trimis-o târziu?

Tinel Gheorghe: Ascultați-mă ce vă spun. Dacă PSD și-ar fi făcut treaba, săptămâna trecută legea era în vigoare. 

Ionuț Moșteanu: Dacă Guvernul venea cu legea asta după 26 iunie, eram departe acum. 

Tinel Gheorghe: Domnule, spun încă o dată. Nu este încă aprobată... în condițiile în care atunci când PSD-ul și-a dorit în trei zile a avut legea trecută și prin Senat și Cameră și promulgată. 

Ionuț Moșteanu: (...) Legea trebuie să nu țină cont conjunctural de un om sau altul care este într-un post public. 

Tinel Gheorghe: De joi nu s-a mai lucrat la Senat. Despre ce discutăm? Sunt patru zile. 

Ionuț Moșteanu: Vineri s-a lucrat toată ziua. 

Tinel Gheorghe: Dumneavoastră îmi spuneți că nu se urmărește un interes public în această lege? Nu-l vedeți? Sau nu vreți să-l vedeți?

Florian Bodog: Da` nu este adevărat, domnule deputat, nu e adevărat. Dacă dumneavoastră sunteți în stare să vi-o votați singuri atunci haideți să vi-o votați. Dar convingeți și senatorii PSD să o voteze, pentru că forma venită de la Guvern este de nevotat. Nu există niciun interes. În forma venită de la Guvern, niciunul dintre cei din PSD nu ar fi votat-o. 

Tinel Gheorghe: Dacă vreți să o faceți neconstituțională atunci faceți-o. Dați drumul la lege. 

VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO: 

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.23
YesMy