Potrivit unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde la comanda NewsIn, 51% dintre români sunt de acord că USL ar putea rezolva cel mai bine problemele economice din țară. Călin Popescu Tăriceanu este dat de respondenți ca cel mai bun premier din 1990 până în prezent.
Potrivit sondajului Avangarde, 13% dintre cei intervievati au ales PP-DD ca formațiune politică ce ar putea rezolva problemele economice ale României, PDL fiind ales de doar 12% din respondenți.
48% dintre români consideră că principala problemă a țării, la ora actuală, este lipsa locurilor de muncă, 35% consideră că sistemul sanitar reprezintă un minus, iar 17 % sunt nemulţumiţi de starea drumurilor.
În ce privește rezolvarea problemelor din sistemul sanitar, USL este în topul preferițelor românilor, fiind aleasă ca variantă de răspuns de 52% dintre cei intervievați, PP-DD de 15%, iar PDL de 12%. Potrivit sondajului 5% consideră că PSD sau ARD ar putea rezolva problemele sistemului sanitar, pe când 4% ar vota PNL iar 7% ar alege alt partid.
Cercetarea mai arată că, 20% dintre respondenți îl consideră pe Călin Popescu Tăriceanu ca fiind cel mai bun prim-ministru pe care România l-a avut din 1990 până în prezent. 14% îl consideră pe Adrian Năstase, iar 8% pe Petre Roman. Victor Ponta și Emil Boc au fost apreciați de doar 7 % dintre români.
Sondajul a fost realizat în perioada 10-19 noiembrie 2012, pe un eșantion de 900 de persoane. Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă neinstituţionalizată a României cu o eroare maximă tolerată de +/- 3,3% , pentru un interval de încredere de 95 %.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News