Ursula von der Leyen: Brexi-ul, "nu un sfârşit", ci "începutul unei noi relaţii"

Ursula von der Leyen
Descriere foto: Ursula von der Leyen

Viitoarea preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vorbit astăzi despre Brexit.

Brexitul nu este "sfârşitul a ceva" ci "începutul viitoarei noastre relaţii" cu Marea Britanie, a declarat marţi viitoarea preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează AFP.

"Suntem încă într-un proces dificil. Nu încetez să spun 'Brexit-ul pe care noi nu l-am dorit niciodată'. Dar vom respecta decizia luată de prietenii noştri britanici, de Regatul Unit", a adăugat ea referindu-se la divorţul de UE, programat pentru 31 octombrie.

Pe de altă parte, noua şefă a executivului comunitar a precizat că Uniunea Europeană a încheiat pregătirile pentru scenariul unui "no deal", deşi a precizat că acesta nu ar fi unul benefic nici pentru blocul comunitar, nici pentru Marea Britanie, informează Reuters.

În acelaşi timp, cu prilejul prezentării noului său executiv, Ursula von der Leyen a declarat că îi va cere actualului negociator şef pentru Brexit al UE Michel Barnier să-şi continue acest rol.

vezi și: Manfred Weber cere Guvernului să renunţe la nominalizarea comisarului european interimar


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27