UNPR: Nu participăm! Îi solicităm lui Orban să înceteze să dezinformeze populaţia

Uniunea Naţională pentru Progresul României nu organizează şi nu participă în această perioadă la manifestări în municipiul Focşani, au anunţat sâmbătă reprezentanţi ai UNPR.

Precizările acestora au venit în replică la afirmaţiile preşedintelui PNL, Ludovic Orban, potrivit cărora UNPR ar participa la un miting şi un marş organizate în municipiul Focşani, alături de PSD şi ALDE.

Uniunea Naţională pentru Progresul României nu organizează şi nu participă în această perioadă la manifestări organizate în municipiul Focşani. Noi am anunţat oficial, în urmă cu mai multă vreme, că UNPR merge singur în alegerile pentru Parlamentul European şi deschide lista cu două glorii ale sportului românesc - Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu. Îi solicităm preşedintelui PNL să înceteze să dezinformeze populaţia prin lansarea de informaţii false, care pot induce în eroare opinia publică în legătură cu activitatea şi politica UNPR. Înţelegem că şi utilizarea acestui gen de afirmaţii face parte din jocul politic făcut de unii politicieni în campania electorală, se arată într-un comunicat al UNPR.

Potrivit UNPR, românii merită o campanie electorală curată şi corectă

Nu suntem de acord cu astfel de practici şi, ca atare, le respingem, considerând că românii merită o campanie electorală - şi o politică, în general - curată şi corectă, care respectă cetăţenii şi dreptul lor la o informare bazată pe adevăr şi la a vota în cunoştinţă de cauză, spun reprezentanţii UNPR.

VEZI ȘI: La mare de 1 mai. Pe urmele lui Răzvan Cuc după călătoria ministrului Transporturilor cu trenul

Vineri, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că ar putea exista confruntări de stradă care să se termine cu 'bătălia de la Focşani' în contextul în care autorităţile locale din municipiul reşedinţă al judeţului Vrancea au aprobat organizarea pentru duminică, în acelaşi timp, a unui marş al PSD-ALDE-UNPR şi a unui eveniment de prezentare a candidaţilor liberali. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel