Uniunea Judecătorilor, atac frontal la raportul DNA

Președinta Uniunii Judecătorilor, Dana Gîrbovan, demontează cifrele prezentate joi de șefa DNA.

Este vorba de prejudiciile colosale aduse Statului din dosarele pe abuz în serviciu.

”Valoarea prejudiciilor cauzate Statului prin comiterea infracțiunilor de serviciu a fost de 620 milioane euro, o sumă enormă pe care nu o vom mai putea recupera în ipoteza în care Curtea Constituțională va admite excepția de constituționalitate”, preciza Laura Codruța Koveși la raportul DNA.

Ulterior, Dana Gîrbovan a demontat matematic cifrele prezentate: O să mă limitez exact la cifre. Pentru că mi s-a părut foarte mare această sumă de 620 milioane euro, am verificat-o raportat la raportul de activitate al DNA-ului. Am găsit în raportul de activitate pe 215 că sumele și bunurile dobândite prin infracțiuni de corupție au fost de 431 milioane de euro, iar în raportul extins se arăta că suma totală a prejudiciilor pentru cele 375 de rechizitorii trimise de DNA în judecată în 2015 sunt de aproximativ 656 de milioane de euro.

Avem așadar o diferență de cifre. Fie acceptăm că întreg prejudiciul pe abuz în serviciu este acoperit, ceea ce este puțin probabil, fie avem o problemă cu modul de prezentare a acestor cifre. Eu am rămas cu un semn de întrebare, pentru că nu mi-e foarte clar cât de mult ar fi afectat la acel moment decizia Curții Constituționale lupta împotriva corupției, scrie clujust.ro

Cifrele, show al exagerărilor

În ceea ce privește OUG 13 și pragul atât de mediatizat, Dana Gîrbovan consideră că: ”Făcând un calcul matematic, împărțind suma aceasta de 1 miliard de euro la numărul persoanelor trimise în judecată vedem că prejudiciul mediu este în jur de 850.000 euro, o sumă ce depășea cu mult pragul de 200.000 lei stabilit prin Ordonanță.

De ce vă spun aceste lucruri? Pentru că coroborând aceste cifre o să vedeți că sunt niște gap-uri (nr. - din engleză: lacună, scăpare, lipsă), nu se potrivesc. Și atunci nu poți să răspunzi corect la întrebarea cât afectează Decizia Curții Constituționale sau stabilirea unui prag valoric lupta împotriva corupției pentru că nu ai cifrele corecte care să-ți spună acest lucru. Sunt doar cifre aruncate care corespund poate altui tip de infracțiuni, en-gros preluate de media pentru a perpetua acest tip de discurs extrem de îngrijorător, de alarmist și nu-și permite să vezi realitatea din dosarele care se află pe rolul instanțelor sau sunt în curs de cercetare”.

”Și ne aflăm iar în acest show al exagerărilor de o parte și de alta, care ne împiedică să vedem realitatea.", a spus judecătoarea Dana Gîrnovan potrivit sursei citate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel