EXCLUSIV  UNIREA Basarabiei cu România. Vinovații despre care nimeni nu vorbește. Marius Diaconescu: O spun cu toată răspunderea

Istoricul Marius Diaconescu a vorbit despre rolul presei în realizarea Unirii, făcând o paralelă cu ceea ce se întâmplă azi.

Dacă acum 100 de ani presa românească a făcut foarte multe pentru Unirea provinciilor românești, exemplu fiind sacrificiul făcut de românii din Basarabia, istoricul Marius Diaconescu consideră că, azi, o parte a presei se face responsabilă de faptul că Basarabia nu face parte din țara mamă.

„Îmi asum toată răspunderea când spun că da! O vină pentru că Moldova nu este reunită cu România o are și presa. De ce? Nu vreau să se supere colegii jurnaliști, dar atunci când unii jurnaliștii scriu despre Basarabia, despre Moldova, într-un stil urât de genul 'prostituatele din Chișinău' sau 'ăia vor Unirea doar pentru bani', știm ziariști care au un asemenea vocabular neortodox la adresa basarabenilor. Astea îi afectează...

Noi trebuie să cultivăm încrederea. Să le câștigăm încrederea! Și astăzi presa este principalul mijloc de comunicare. Scrisă sau online, e principala tribună de comunicare. Nu contează cine scrie ci ce transmitem.

La Chișinău se receptează un mesaj care neplăcut. Presa ar putea să joace un rol în această reunire dacă și-ar asuma. Dacă ar încerca să prezinte lucrurile corect fără să-i găsească țapi ispășitori pe cei de la Chișinău. Că ei vorbesc de exemplu într-un grai specific lor. Trebuie să îi înțelegem. Și bucovinenii au graiul dulce din Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc și ne place. Ardelenii au graiul lor, accentul lor ș.a.m.d. De ce să ne legăm de graiul moldovenesc?

Ne plângem că mai folosesc rusisme. Să știți că și ardelenii din 1918, în perioada interbelică foloseau foarte multe cuvinte ungurești în vocabularul cotidian. Este infulență culturală, nu avem ce face. Nu trebuie să le dăm în cap basarabenilor dacă vorbesc în graiul lor sau cu cuvinte rusești (...). Au crescut în mediul respectiv”, a precizat Marius Diaconescu la DC NEWS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel