Unire România - Moldova. Meleșcanu, replică după amenințările lui Dodon cu războiul civil

Darius Muresan / 06 feb 2018 / 16:37 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Teodor Meleșcanu a dat un răspuns după ce Igor Dodon a precizat că Unirea României cu Republica Moldova ar duce la un război civil.

Legat de initiativa unor localităţi din Republica Moldova care au votat unirea cu România, în contextul centenarului, Teodor Meleşcanu a afirmat că sunt doar gesturi de apropiere, fără vreo semnificaţie juridică. Ministrul de externe român a respins afirmaţiile preşedintelui Igor Dodon, care spunea că unirea cu România înseamnă război civil, informează TVR.

Teodor Meleșcanu, ministrul român de Externe: "Obiectivul nostru principal este acela de a ne uni eforturile în asigurarea parcursului european al Republicii Moldova. Din acest punct de vedere, cred că referirile la război civil sunt în mod evident total eronate și disproporţionate".

[citeste si]

Totodată, Tudor Ulianovschi, ministrul de Externe al Moldovei, aflat într-o vizită la București, a declarat că obiectivul clar al ţării sale este integrarea în Uniunea Europeană şi că în acest sens reforma justiţiei este prioritară. Ministrul român de externe Teodor Meleșcanu a subliniat că autorităţile de la Bucureşti vor continua să sprijine demersurile Chişinăului în acest sens.



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26