Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Bucureşti a dispus, la termenul din data de 8 februarie, intrarea în faliment şi dizolvarea societăţii debitoare SC Rafinăria Steaua Română SA, decizia putând fi atacată cu recurs în termen de şapte zile de la comunicare.
Conform datelor de pe site-ul http://www.steauaromana.ro/, rafinăria de la Câmpina a fost, în ultimul secol, un obiectiv reprezentantiv al oraşului, la darea ei în folosinţă fiind considerată drept cea mai modernă şi mai mare dintre rafinăriile din Europa. 'În anul 1897, după ce rafinăria a achiziţionat în întregime zona petrolieră din jurul oraşului Câmpina, devine o modernă rafinărie, pe o suprafaţă de 13,5 hectare.
La darea ei în folosinţă, era considerată cea mai modernă şi cea mai mare dintre rafinăriile din Europa. (...) Construirea rafinăriei, precum şi rezultatele obţinute în numai câţiva ani au declanşat o adevărată revoluţie industrială şi socială pentru oraşul Câmpina şi împrejurimi. În numai câţiva ani, au fost construite mai multe străzi noi, pavate, s-a introdus apa curentă la robinet şi iluminatul electric', arată sursa citată.
În timpul Primului Război Mondial, rafinăria din Câmpina a suferit pagube majore, însă după război a fost refăcută, perioada interbelică fiind considerată perioada de glorie a rafinăriei 'Steaua Română', când au fost modernizate instalaţiile, au fost cumpărate utilaje noi, ajungându-se la prelucrarea unei cantităţi record de 1,4 milioane tone de ţiţei/an. După naţionalizare, rafinăria a trecut în subordinea Societăţii 'Petrolifere Muntenia' şi apoi la 'Sovrom-Trustul Prelucrare', se arată în volumul 'Steaua Română Câmpina 1895-1995. Istoria unei rafinării centenare'.
Potrivit sursei citate, rafinăria a regresat în perioada de până la Revoluţia din 1989, iar după Revoluţie a început traversarea perioadei de tranziţie de la economia centralizată la economia de piaţă. 'După trecerea perioadei de incertitudine, s-a trecut la reorganizarea noilor structuri în întreprindere. (...)
Anul 1992 a constituit începerea punerii în aplicare a acestui plan ambiţios axat pe trei direcţii: valorificarea superioară a tonei de ţiţei, reducerea consumurilor energetice şi a cheltuielilor de prelucrare, reducerea impactului cu mediul. (...) În anul 1994 a început procesul de privatizare a societăţii (...), finalizarea fiind în primul semestru al anului 1995', se mai precizează în acest volum.
Privatizarea a fost, pentru angajaţii rafinăriei, ca o gură de aer, ei sperând că noii acţionari vor face investiţiile necesare. Încet, încet, rafinăria, singura din România care producea parafină, a intrat în criză, primul blocaj major fiind înregistrat în 2003, iar al doilea - în 2008. În 2013, societatea a intrat în insolvenţă, iar ulterior activele au fost scoase la vânzare, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
