Un reprezentant al străzii a primit o funcție de la Dacian Cioloș

Cătălin Drulă, după ce a reprezentat vocea străzii la Cotroceni la consultările cu Klaus Iohannis, a făcut un 'mic' anunț.

Premierul Dacian Cioloș l-a luat pe Cătălin Drulă, vicepreședinte și director executiv al Asociației Pro Infrastructura (API), drept consilier pe probleme legate de infrastructura de transport.

(w670)

"Am un mic anunț de făcut. Premierul Dacian Cioloș mi-a propus să-i fiu consilier pe probleme de infrastructură de transport. Decizia a fost greu de luat. Am un job foarte interesant în IT, într-un proiect excepțional (despre care voi povesti mai multe cîndva). Pe de altă parte, este o oportunitate extraordinară de a pune umărul la schimbarea în bine în domeniul infrastructurii.
M-am hotărît să accept.

Îmi e greu să renunț (temporar) la proiectul din IT. Îmi e greu (inclusiv financiar) și să mă angajez la stat, după atîția ani în care am fost pe cont propriu. Nu-mi trebuie nici funcția, nici rangul. Motivul pentru care mă implic este ca să-mi ajut țara. Să sperăm că voi reuși. Mi s-a promis tot sprijinul de la cel mai înalt nivel.

Le mulțumesc colegilor din Asociatia Pro Infrastructura pentru sprijinul lor și las asociația pe mîini bune cît timp voi fi aici. Sunt convins că prietenii și colegii mei Paul Barabas (președinte) și Ionut Ciurea (vicepreș. și fondatorul forumului peundemerg.ro) vor face treabă bună. În același timp, îi asigur pe toți simpatizanții noștri și publicul larg că iau cu mine aici "setea" de transparență. Țineți-mi pumnii!", a transmis Cătălin Drulă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel