Un porc bio ajunge să coste cât un iPhone ultimul model. Cât vom scoate din buzunar dacă vrem sarmale și piftie de Crăciun

foto: Freepik
foto: Freepik

Porcul de Crăciun nu se ia cu bani puțini!

Dacă în luna octombrie, crescătorii cereau 11 lei pe kilogramul în viu, în prezent, prețul mediu al unui kilogram de carne de porc în viu este de aproximativ 16-18 lei preț producător, iar la raft poate depăși 35-40 de lei, în funcție de sortiment. La un calcul simplu, un porc "numai bun de tăiat de Crăciun" poate ajunge și la 6.000 de lei.

Luna decembrie vine cu majorări semnificative de preț, estimate la 10-15% pe kilogram, în special din cauza cererii ridicate din perioada sărbătorilor de iarnă. Aceste creșteri sunt determinate de factori precum scăderea producției interne și creșterea dependenței de importuri, care implică costuri adiționale. Sunt tendințe care reflectă atât provocările din sectorul agricol cât și dinamica pieței în contextul sezonului festiv. ”Producătorii români nu au făcut modificări de preţ, astfel că, în această perioadă, la poarta fermei este acelaşi preţ porc în viu ca în octombrie anul trecut, însă, de la jumătatea lunii noiembrie, prețul va crește”, afirma, la începutul lunii noiembrie, Ioan Ladoşi, preşedinte Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), potrivit Revista Ferma.

Cât e porcul în online

În grupurile de Facebook ale crescătorilor de porcine din România prețurile sunt între 15 și 17 lei/kilogram în viu iar ofertele vin din toate colțurile țării.

Iată câteva anunțuri postate în grupul Porci și purcei de vânzare:

Porci de carne 140-160 kg, 13 lei kg, loc. Cristian, Sibiu

De vânzare porci de carne crescuți natural de la 115 kg până la 160 kg, preț 15 lei kg, Suceava

Vând porci de 160-170 kg, 16 lei kg

Porc de vânzare pentru Crăciun. Are aproximativ 165 kg. Loc Bucerdea Grânoasă/Alba. Preț 15/kg

Nici purcelușii de lapte nu sunt ieftini! La începutul lunii decembrie 2024, prețurile purceilor pentru îngrășat din România diferă în funcție de greutatea acestora, fiind influențate de factori precum cererea sezonieră și costurile de producție.

Purcei cu greutatea medie de 30-35 kg: 600-800 lei/cap la poarta fermei

Purcei cu greutatea medie de 46-50 kg: 700-900  lei/cap (fără TVA).

În cazul importurilor, un purcel poate ajunge la un preț de aproximativ 125 de euro (echivalent cu 620-630 lei, în funcție de cursul valutar)​.

Vând purcei, 2 masculi și 2 purcele, 450 lei bucata

Purcei de vânzare, 3 luni, 600 lei

Căutăm casă nouă, 30-35 kg, 900 lei bucata, crescuți bio

Avem 13 săptămâni și căutăm nouă locație, județul Timiș, preț 650 lei/bucata - sunt doar câteva dintre sutele de anunțuri postate pe grupul amintit mai sus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel