Un pensionar din Alba încasează DUBLU față de Traian Băsescu. Pensia ireală

foto arhiva dcnews
foto arhiva dcnews

Un pensionar din Alba primește lunar o pensie ireal de mare. 

Pensionarul are o pensie de 45.523 de lei, dublu față de fostul președinte ai României, Traian Băsescu, scrie ziarulunirea.ro. Aceasta este cea mai mare pensie aflată în plată, în județul Alba, potrivit informațiilor primite de la Casa Județeană de Pensii. La un calcul sumar, rezultă că respectivul pensionar încasează în fiecare lună cam 60% din valoarea pensiei fostului președinte american Donald Trump, dar și aproape de două ori mai mult decât încasează lunar fostul președinte ai României, Traian Băsescu (circa 24.000 de lei) și mult peste foștii președinți Ion Iliescu (circa 18.000 de lei) sau Emil Constantinescu (circa 13.000 de lei).

Conform CJPC Alba, cele mai mari 100 de pensii achitate în luna ianuarie 2021 se situează între 8.122 de lei și 45.523 de lei, iar 81 dintre acestea sunt încasate de magistrați.

La această dată, la CJP Alba sunt înregistrați în total 87.467 de pensionari, dintre care 54.180 în mediul urban și 33.287 de beneficiari în mediul rural, iar reprezentanții instituției precizează că suma medie lunară plătită în anul 2020 (respectiv valoarea tuturor pensiilor) a fost de 137.164.451 de lei.

Potrivit Institutului Național de Statistică, România a înregistrat în cel de-al doilea trimestru al anului 2020 aproximativ 5,13 milioane de pensionari, pensia medie lunară ajungând la 1.436 lei. Potrivit statisticii, aproximativ 26.000 de beneficiari din sistemul public de pensii încasează pensii de peste 5.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel