Un manager de spital s-a înscris în PNL

Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Andrei Iordache, a revenit în PNL după o absenţă de aproape şapte ani. 

Andrei Iordache a anunţat că îl va susţine pe Marius Bălaşa, candidatul desemnat de partid pentru funcţia de primar al municipiului Slatina. Odată cu revenirea lui Andrei Iordache în PNL Olt, se reduce numărul potenţialilor contracandidaţi ai lui Marius Bălaşa la Primăria Slatina, după ce săptămâna trecută s-a înscris în PNL şi fostul preşedinte al Mişcării Populare Slatina.

Andrei Iordache a declarat joi, într-o conferinţă de presă, susţinută la sediul PNL Olt alături de copreşedinţii organizaţiei judeţene de partid, că a luat decizia de a nu candida la funcţia de primar al municipiului Slatina.

Fenomenul "dragă Stolo", exclus din PNL pentru Primăria Slatina

"De astăzi, oficial, fac parte din nou din echipa PNL, cu un obiectiv pe termen scurt foarte clar şi precis. Cred că viitorul Slatinei nu mai trebuie decis într-un birou de la CJ de către Paul Stănescu şi mafia pe care acesta o coordonează. Cred că viitorul nostru, viitorul slătinenilor, trebuie să fie decis nu acolo, ci în casa fiecărei familii din Slatina. Toată energia mea politică, în perioada următoare, o voi canaliza în această direcţie, în a scoate Slatina din mâinile lui Paul Stănescu şi a mafiei pe care acesta o coordonează", a declarat Andrei Iordache.

Copreşedintele PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu, a afirmat că acum "se spulberă" orice dubiu privind câştigarea fotoliului de primar de către candidatul liberal.

"Astăzi, în mijlocul nostru revine un prieten drag mie. (...) Sunt extrem de plăcut surprins că cei şapte ani de acasă liberali (nu s-au pierdut în mocirla pesedistă. Dacă mai era vreun dubiu cum că Primăria Slatina va avea altă culoare în afară de culoarea penelistă, de azi înainte, cred că acest dubiu poate fi spulberat", a spus Gigel Ştirbu.

Gigel Ştirbu a negat posibilitatea schimbării candidatului PNL pentru Primăria Slatina: "În PNL Olt nu va exista un moment 'dragă Stolo'".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel