Un lider PNL surprinde: ”Sunt dispus să fac un pas în spate”

Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a anunțat că este dispus să facă un pas în spate, în cazul care în interiorul partidului se va decide acest lucru. Totodată, el a precizat că este de datoria partidului să se modernizeze până la viitoarele alegeri.

"Eu am propus un Congres, din motivul că există multă neîncredere. Mulţi au spus că e bine, alţii nu. Până la urmă nu s-a luat nicio decizie. Să ştiţi că nu am nicio problemă de a face un pas în spate, ca să vină altcineva. Ţin prea mult la acest partid, ca să mă împiedic de o funcţie", a declarat Marian Petrache, la România TV.

Secretarul general al PNL a precizat că, dacă se decide în interiorul partidului ca el să facă un pas în spate, "nu va avea nicio problemă" să iasă din prima linie a Partidului Național Liberal.

"Noi, la PNL, între noi, trebuie să ne dăm seama, dacă ţinem la acest partid şi ne dorim binele lui, dacă trebuie sau nu să facem un pas în spate. Şi cred că putem să discutăm între noi şi să hotărâm acest lucru. Eu sunt dispus să fac un pas în spate. Eu nu am această problemă", a precizat secretarul general al PNL.

Marian Petrache a menţionat că imaginea tuturor politicienilor români este negativă şi că datoria partidului este să se modernizeze până la alegerile din 2016.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel