Un lider PNL se implică în scandalul spitalelor: Cine trebuie să demisioneze

Copreşedintele PNL Mureş, Dorin Florea, a declarat vineri, că orice plecare în străinătate a unui pacient român ar trebui să fie urmată de o demisie a unor şefi de catedre, profesori universitari sau şefi de clinici.

Dorin Florea, care este medic chirurg de profesie, a reacţionat astfel pe fondul anunţului Ministerului Sănătăţii că ar putea transfera în străinătate pacienţi răniţi în incendiul din Clubul Colectiv din Bucureşti, dacă există recomandare din partea specialiştilor. El a spus că în timp ce în România s-au creat adevărate "mituri" în jurul unor profesori universitari, care sunt şi şefi de clinici, în alte ţări problemele respective sunt rezolvate de medici specialişti aflaţi în primul an de activitate.

"La toate exhibiţiile publice manifestate de cei care îşi dau cu părerea despre starea de sănătate şi despre starea spitalelor, eu am o singură remarcă: orice plecare în străinătate care are legătură cu un procedeu terapeutic ar trebui să fie urmată, cel puţin, de o demisie de onoare a marilor profesori gratulaţi cu o serie de diplome, de masterate şi orgolii profesionale. Nu mi se pare corect să pleci în străinătate pentru orice lucru, într-o ţară în care s-au creat condiţii în anumite spitale să poţi să tratezi orice, mai ales într-o perioadă în care ai acces la orice. Concluzia: orice plecare în străinătate ar trebui să fie urmată de o demisie de onoare a unor directori sau şefi de catedre conduse de marii noştri profesori (...) Pentru mine este o ruşine să transferi un caz datorită incompetenţei, care trebuie recunoscută", a mai afirmat Dorin Florea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel