Un lider PNL dă de pământ cu Guvernul Cioloș: ”Am intrat în coliziune”

Deputatul PNL Cezar Preda a afirmat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susținute la Buzău, că a intrat 'în coliziune cu Guvernul de tehnocraţi' pe care l-a votat. El îi acuză pe membrii cabinetului Cioloş de 'bâlbe pe care societatea românească nu trebuie să le admită'.

Cezar Preda s-a referit ca exemplu la concursul pentru ocuparea postului de inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău organizat de Ministerul Educaţiei şi care 'a generat o bulibăşeală marca Curaj'.

'Deşi i s-a transmis de către PNL să amâne concursurile făcute rapid şi să organizeze concursuri adevărate prin care să depolitizeze, să permită să se înscrie la aceste concursuri fără frică şi mari profesori din marele oraşe ale României, inclusiv din Buzău, dânsul nu poate să depăşească această stare a domniei sale de a fi funcţionar în serviciul şi subordinea foştilor lui şefi, actualmente subalterni, secretarii de stat, PSD-işti pur sânge', a declarat Cezar Preda, citat de Agerpres.

[citeste si]

El contestă şi decizia premierului Cioloş de a-i cere secretarului de stat Raed Arafat 'reorganizarea, restructurarea şi eficientizarea serviciului'.

'Cum poate cere un prim-ministru unui om care a avut în responsabilitate câţiva ani aceste lucruri şi pe care nu le-a făcut, după ce se întâmplă tragedii mari şi anumite lucruri în afara legii în acest sistem al ISU, să se ocupe de restructurare? (...) Este o situaţie confuză la care nu există curaj de a lua decizii', a spus deputatul PNL Buzău, care a adăugat că nu are nimic cu secretarul de stat Arafat, dar a precizat că 'este clar că trebuie să vină altcineva care să facă treabă'.

Parlamentarul liberal a mai declarat că nu este de acord ca 'aceste decizii să fie trecute cu vederea, pentru că acestea sunt bâlbe pe care societatea românească nu trebuie să le admită'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel