Un lider de partid, dat DISPĂRUT după tragedia de la Colectiv

Șeful PNȚCD, Aurelian Pavelescu a criticat decizia Guvernului de a decreta trei zile de doliu național după incendiul de la clubul Colectiv. Acum, liderul politic a dispărut de pe Facebook.

Narcisa Iorga, fost membru CNA, se întreabă dacă va dispărea și din politică.

"O veste bună: Aurelian Pavelescu a dispărut de pe Facebook.

Sunt două posibilități: ori și-a dezactivat contul, ori i-a fost închis de către Facebook. Cunoscând personajul, nu cred că a realizat răul pe care l-a făcut prin postarea aberantă în care spunea că rockerii sunt niște ratați, drogați, bețivi și obsedați sexual, care nu merg în biserici și nici în biblioteci și că nu se justifică doliul național pentru victimele din clubul Colectiv. Nu! Un "creștin", așa cum se împăunează a fi micul om politic Aurelian Pavelescu, n-ar fi fost în stare să gândească astfel, nicidecum să scrie. Un om politic este un model pentru societate fiindcă este urmat de simpatizanți, atâția câți are.

Dacă Facebook a luat decizia de a-i suspenda contul, din proprie inițiativă sau ca urmare a unor raportări, merită toate felicitările. Un personaj care transmite asemenea mesaje publice, încărcate de ură, nu are ce căuta într-o rețea de socializare. Noi nu avem dreptul să ignorăm astfel de oameni, ci avem obligația să le răspundem, chiar cu riscul de a ne alege cu lături aruncate în cap. Nu trebuie să-i lăsaăm să-și propage ura, pentru că ura lor se va dezvolta și ne va sufoca.
Ce facem însă dacă Aurelian Pavelescu a dispărut de pe Facebook, dar va rămâne în politică? Vom uita cum și-a dat arama pe față? Nu avem acest drept și cred că avem obligația de a scoate astfel de oameni din viața politică. Ștampila PNȚCD e în buzunarul lui, dar ștampila pentru Parlament e în mâna noastră", a scris Narcisa Iorga pe Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel