Un liberal studiază mimica lui Ponta. Ce a descoperit

Victor Ponta
Victor Ponta

Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, a studiat mimica politicienilor din PSD și mai ales expresia feței lui Victor Ponta. După aceea, a explicat la ce concluzii a ajuns.

"De ce sunt disperați Victor Ponta și tovarășii săi? Uitându-mă atent la expresia fețelor lui Victor Ponta și tovarășilor săi, am constatat că bucuria victoriei este însoţită de o grimasă de îngrijorare, chiar de disperare, aş putea spune, coroborând această observație cu cântecele de sirenă pe care ni le tot adresează nouă, liberalilor. Şi, inevitabil, m-am întrebat: De ce ar fi, oare, disperaţi, Victor Ponta şi tovarăşii săi?! Păi cum să nu fie disperați, conștientizând cât de sterilă este, de fapt, victoria obținută?", a scris Nicolae Robu pe Facebook.

VEZI ȘI: SURSE: Toată conducerea PNL va demisiona

În încheiere, președintele PNL Timiș a spus că liberalii ar trebui să se unească și să uite de eșecul de la alegerile europarlamentare.

"În această situaţie, fac apel la colegii liberali, să trecem peste supărarea scorului sub aşteptările noastre –îi ştim în bună măsură cauzele-, să rămânem uniţi, să nu ne lăsăm ademeniţi de ciolanele mai mari sau mai mici pe care ni le vor flutura prin faţă pesediştii –cu sau fără (probabil cu) ajutorul lui Călin Popescu-Tăriceanu- şi să ne pregătim pentru următoarea bătălie prin construirea unei formule de unitate a dreptei, condiţie sine qua non pentru scăparea ţării de ciuma roşie (da, oricât ar fi de surprinzător pentru cei ce mă cunosc să mă audă vorbind astfel, astăzi, după ce am cunoscut PSD-ul, mă văd nevoit să folosesc astfel de cuvinte pentru a-i putea surprinde adevărata faţă)", a conchis Nicolae Robu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel