O declaraţie de reunire cu Republica Moldova a fost semnată de consilierii judeţeni din Prahova.
O declaraţie de reunire a României cu Republica Moldova a fost semnată, miercuri, de conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Prahova şi de consilierii judeţeni, prin acest document cerându-se Parlamentelor celor două ţări să adopte o declaraţie comună privind reîntregirea ţării şi a neamului românesc, dar şi un pachet pachet de legi în acest sens.
Vicepreşedintele CJ Prahova Ludmila Sfârloagă anunţă pe pagina sa de Facebook faptul că, în cursul zilei de miercuri, colegii săi din toate partidele politice care fac parte din CJ au semnat 'Declaraţia de ReUnire'.
Potrivit documentului ataşat postării, declaraţia a fost adoptată la Ploieşti 'având în vedere legătura istorică adâncă dintre românii din România şi cei din Basarabia (...) care, din punct de vedere istoric, lingvistic, cultural şi religios sunt unul şi acelaşi neam'.
Prin adoptarea acestei declaraţii, CJ Prahova îşi exprimă solidaritatea 'deplină' faţă de consiliile raionale, locale şi judeţene din Republica Moldova şi România care şi-au afirmat aspiraţiile de reîntregire naţională, condamnă pactul Ribbentrop-Molotov şi solicită Parlamentelor României şi Republicii Moldova să emită o declaraţie comună privind reîntregirea ţării şi a neamului românesc, dar şi să elaboreze şi să aprobe 'în regim de urgenţă' un pachet de legi privind reunirea Basarabiei cu România.
[citeste si]
De asemenea, se solicită preşedintelui, Guvernului şi tuturor forţelor politice din România să acţioneze 'în spiritul acestei declaraţii, în vederea îndeplinirii năzuinţelor legitime ale populaţiei din teritoriile româneşti anexate cu forţa în urma înţelegerilor secrete stabilite prin pactul Ribbentrop-Molotov'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu