Un deputat USL vrea Ziua Primarului. Ce spun aleșii locali

marian_enache
marian_enache

Deputatul UNPR, Marian Enache, dorește ca ziua de 18 februarie să fie reglementată prin lege Ziua Primarului, iar TVR și SRR să aibă obligativitatea să includă în programele lor emisiuni dedicate acestei manifestări. Dcă unii primari au deja propuneri, privind manifestările dedicate acestei sărbători, alții susțin, ironic, că ar fi bine să existe o zi și a reprezentantului sătesc, dar și una a consilierului județean.

În expunerea de motive a propunerii de lege depuse zilele trecute la Senat, Marian Enache susține că rolul primarului este încă neconştientizat de cetăţeni, scrie gandul.info. "Am considerat că e util să stabilim prin lege o zi distinctă, datorită unor considerente pe care le-am perceput în mod nemijlocit. Am avut în vedere rolul primarului în îndeplinirea sarcinilor tot mai complexe, mai ales în perspectiva regionalizării şi a modificării Constituţiei. Merită să fie marcat printr-o zi distinctă. Ar fi şi un eveniment pentru comunitate. Am vrut să evidenţiez pentru conştiinţa publică responsabilitatea primarului. De ce nu? Cu ce îi deranjează pe cetăţeni dacă consacrăm la nivel naţional o zi distinctă a primarului?", se întreabă Marian Enache.

Data la care ar urma să se sărbătorească Ziua Primarului a fost aleasă ținându-se cont de faptul că "este ziua în care au fost primele alegeri locale în 1926", se justifică iniţiatorul.

TVR şi SRR, obligate să includă emisiuni în grila de programe emisiuni dedicate Zilei Primarului

Potrivit propunerii legislative, instituţiile de presă subvenţionate de stat vor avea obligația să fie martore la “manifestările şi acţiunile publice dedicate”. "Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune vor include în programele lor emisiuni dedicate zilei primarului", se arată în iniţiativa lui Enache.

Întrebat însă dacă Parlamentul poate impune prin lege posturilor publice de radio şi tv ce să includă în emisiuni, Marian Enache a răspuns convins: "Dacă există o lege oficială, trebuie, vor trebui să facă acest lucru. Dacă Parlamentul stabileşte, sigur că se poate".

Cum apreciază primarii o astfel de lege 

Primarul democrat-liberal de la Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, salută iniţiativa deputatului USL: "Eu n-am nicio problemă, dar să nu se interpreteze ca un festivism".

Gheorghe Ştefan s-a gândit deja ce manifestări pot fi organizate, dacă există și fonduri: "Poţi să faci o competiţie sportivă, un minifestival de teatru, un concurs de tinere talente, dar trebuie să găseşti sponsori. Nu poţi să faci serbări din taxele oamenilor", a declarat primarului municipiului Piatra Neamț, în contradicție, însă, cu ceea ce a gândit inițiatorul.

"Nu-i vorba de divertisment sau de festivitate. Am şi scris în lege “pot organiza”. M-am gândit dacă există posibilităţi financiare. E vorba despre dialog şi de a prezenta activitatea primarului. De pildă, prin dezbateri publice. Acum, primarul poate să o înţeleagă în orice cheie, dar eu la asta mă refer", spune Enache, fără a pune oprelişti la grătare, serbări câmpeneşti sau spectacole.

Pe de altă parte, președintele CJ Vaslui, social-democratul Dumitru Buzatu, apreciază drept "hazlie" inițiativa deputatului Marian Enache, despre care a afirmat pentru gandul.info că este un jurist eminent.

Dumitru Buzatu îl îndeamnă pe deputatul UNPR să se îndrepte "spre domeniul muncii, spre legea şomajului", nu să facă Ziua Primarului, comentând, ironic: "Eu, dacă ar fi să iau ca atare o astfel de iniţiativă, zic ar trebui să facem o zi a primarului, o zi a consilierului judeţean, o zi a preşedintelui de Consiliu Judeţean, o zi a reprezentantului sătesc şi să lăsăm un final deschis, ca la filmele bune, acestui proiect şi ori de câte ori cineva are chef să înfiinţeze o zi din asta să o facă pe loc, dar nu care cumva să degenereze în muncă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel