”Un centenar de o semnificație aparte pentru cultura română trece aproape neobservat. Astăzi se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Virgil Ierunca. Cei care omit importanța acestei zile ar avea un loc bine meritat în ceea ce, în urmă cu câțiva ani, reprezenta rubrica editorială din exil a lui Ierunca: „Antologia rușinii”. Acolo erau pomeniți intelectualii aserviți comunismului, care mai târziu au devenit, unii dintre ei, disidenții mult (auto)compătimiți ai sferelor publice. A știut să distingă adevărul de fals și numai prin acest exercițiu de conștiință și luciditate a devenit una dintre cele mai libere voci ale Europei libere. De la difuzoarele acestui post, s-au transmis „Actualitatea culturală românească” și „Povestea vorbei”. I-am citit pe nerăsuflate scrierile despre „Fenomenul Pitești”, paginile scrise “Românește”, poveștile de viață cu „Subiect și predicat” și „Poemele de exil”.
Ororile fostului regim
Scria, în memoriile despre ororile depline ale fostului regim: „Din clipa în care cel torturat torturează la rândul lui, calitatea lui de victimă dispare. Nimeni nu va mai mărturisi, pentru că toţi au fost legaţi între ei prin tortură. Nu există vreun deţinut din timpul fenomenului Piteşti (în afară de cei care au murit sub tortură) care să nu fi săvârşit ce i se cerea, altfel nu putea scăpa. Or, în faza ultimă a reeducării i se cerea să-şi tortureze cel mai bun prieten.” De atunci, lumea sa a pus mereu sub lupă datoria de a rămâne capabil de iertare, de încredere în celălalt, de speranță în revenirea democrației, chiar dacă drumul de la incorectitudinea politică la barbarie e mai mult decât o stare de excepție sau un fenomen: e un leagăn de inumanitate și grozăvie.
Alura unui trai liniștit?
Viața sa nu a avut nici pe departe alura unui trai liniștit, parizian: a condamnat intimidarea, violența, totalitarismul, iar paginile sale, indiferent că au constituit editoriale, eseuri literare, cronică sau critică, reflectă, în arhitectura lor, un cult al democrației pe care Ierunca a apărat-o ca singurul spațiu în care autonomia și prietenia mai pot fi posibile. Lăsa scrisul deoparte numai pentru câte o placă pe care o asculta la gramofon, cu consecvența unui meloman autentic. Dacă muzica era un tabiet, scrisul era un obicei de viață. Între aceste două pasiuni, viața lui Virgil Ierunca s-a scris, la rândul ei, ca fiind una dintre cele mai importante biografii ale intelectualilor României moderne”, a scris Ionuț Vulpescu pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
