UE se îndreaptă spre o recoltă mare de grâu în pofida valului de căldură de la începutul verii

Uniunea Europeană se îndreaptă spre o recoltă mare de grâu în vara acestui an, în condiţiile în care valul de căldură de la finele lunii iunie a avut un impact negativ mai modest decât se estima iniţial, au declarat vineri traderi şi oficiali din sectorul agricol consultaţi de Reuters.

'Valul de căldură a provocat o diminuare a recoltei cu câteva milioane de tone dar, pe ansamblu, vom avea o recoltă mare şi livrări semnificative la export în principalii producători Franţa, Germania, Marea Britanie şi Polonia', a declarat un trader german. În Franţa, cel mai mare producător de grâu din UE, fermierii au recoltat 33% din cultura de grâu moale până la data de 15 iulie, în creştere faţă de 9% în urmă cu o săptămână.

'În Franţa, recolta arată mai bine decât ne aşteptam. Randamentele sunt foarte bune în pofida valului de căldură', a spus un trader pentru Reuters. Participanţii de pe piaţă şi-au revizuit în creştere estimările privind recolta de grâu a Franţei în acest an până la 38 milioane tone, în creştere faţă de aproximativ 34 milioane tone anul trecut. În plus, conţinutul de proteine este în general de 11% sau mai mare, ceea ce reprezintă o îmbunătăţire faţă de primele cantităţi recoltate pe coasta de vest a Franţei care au arătat un conţinut de proteine mai mic de 11%, pragul minim cerut în general pentru pieţele de grâu pentru panificaţie. Şi în Germania, al doilea mare producător de grâu din UE, cooperativele agricole şi-au îmbunătăţit estimările privind recolta din acest an cu 17,7% până la 23,85 milioane tone.

'Valul de căldură din iunie a însemnat diminuarea cu 850.000 de tone a producţiei de grâu a Germaniei, dar în pofida acestui lucru recolta arată bine, iar pierderile nu sunt atât de grave pe cât se preconiza', a declarat un trader german. În Marea Britanie, recoltatul grâului ar urma să înceapă peste 10 zile iar cultura este, pe ansamblu, într-o stare bună. Producţia din acest an ar urma să o depăşească pe cea de 14 milioane tone înregistrată anul trecut.

'Cred că o estimare de 15 milioane tone este una prudentă fiind posibil să fie chiar mai mare', a declarat Jack Watts, consilier la National Farmers Union. Recoltatul grâului a început şi în Polonia, iar producţia din acest an ar urma să fie mai mare cu 8%-9% faţă de cea din 2018 până la 10,7 milioane tone, a apreciat Wojtek Sabaranski, analist la Sparks Polska. De asemenea, producătorii de grâu din bazinul Mării Baltice, care au fost afectaţi de seceta de anul trecut, se aşteaptă la o revenire a producţiei în acest an.

De exemplu, recolta de grâu a Suediei ar urma să se dubleze în acest an până la 3,2 milioane tone, a declarat Mikael Jeppsson de la cooperativa agricolă Lantmannen. 'Recolta ar urma să fie suficient de mare pentru a permite Suediei să reia exporturile de grâu', a spus Mikael Jeppsson. În Lituania, care a devenit un jucător activ pe piaţa mondială de export de grâu, în acest an recolta ar urma să crească cu 35% până la 4,2 milioane de tone. 'Pentru moment, este dificil de spus care va fi calitatea grâului pentru că recoltatul va începe în zilele următoare', a declarat un trader de cereale din Lituania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel