UE a aprobat o schemă românească de peste 100 de milioane de euro pentru stocarea energiei electrice

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Comisia Europeană a aprobat marţi o schemă în valoare de peste 103 milioane de euro lansată de România, pentru a sprijini investiţiile în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii).

Proiectul prevede punerea în funcţiune a unei capacităţi de minimum 480 MWh de stocare a energiei electrice în baterii, până în 31 decembrie 2025, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres.

Bugetul total aferent prezentei scheme este echivalentul în lei a sumei de 103.480.000 euro, compus din 79.600.000 euro fonduri europene asigurate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă în cadrul PNRR şi 23.880.000 euro fonduri naţionale prin aplicarea procentului de supracontractare de 30%. „Comisia a decis că schema românească este necesară şi adecvată pentru a accelera investiţiile în facilităţile de stocare a energiei electrice, contribuind astfel la obiectivele strategice ale UE care au legătură cu tranziţia verde. În plus, Comisia a ajuns la concluzia că schema este proporţională, în condiţiile în care ajutorul va fi limitat la minimumul necesar şi nu va avea efecte negative asupra competiţiei şi comerţului în UE.

Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, a precizat Executivul comunitar într-un comunicat de presă.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel